You are here:

VIDEO | Antrenorul celor de la Râmnicu Vâlcea, Florentin Pera, după înfrângerea la trei goluri de la Bietigheim: "Am luat o opţiune importantă pentru calificarea în Grupele Principale"

VIDEO | Antrenorul celor de la Râmnicu Vâlcea, Florentin Pera, după înfrângerea la trei goluri de la Bietigheim: "Am luat o opţiune importantă pentru calificarea în Grupele Principale"

Handbal

Comentarii

Antrenorul echipei feminine de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, Florentin Pera, nu s-a arătat prea supărat după înfrângerea suferită duminică, pe terenul nemţoaicelor de la Bietigheim, scor 28-31 (14-13), în etapa a 5-a a grupelor Ligii Campionilor.

Atât SCM Râmnicu Vâlcea, cât şi campioana Germaniei, Bietigheim, au câte două puncte în Grupa C de Liga Campionilor. Diferenţa este făcută de faptul că în tur, la Vâlcea, româncele s-au impus cu 34-27 (20-18). Cu avantaj în meciurile directe, vâlcencele au şanse foarte mari să se califice în Grupele Principale, acolo unde merg primele trei clasate din fiecare grupă. Peste Râmnicu Vâlcea şi Bietigheim se află Brest (10 puncte) şi Buducnost (6 puncte).

"Am pierdut la trei goluri, dar victoria obţinută acasă, la şapte goluri, ne avantajază şi am luat o opţiune importantă în vederea calificării în Grupele Principale. E o performanţă pentru noi. Sigur, trebuie să aşteptăm şi ultimul meci, să nu fie vreo surpriză. Vom face tot ce depinde de noi să încheiem cu un joc cât mai bun, chiar dacă Brest este echipa favorită şi are maximum de puncte. A câştigat toate meciurile. Noi încercăm să avem o prestaţie cât mai bună în faţa propriilor suporteri, să încheiem acest an cu bine", a declarat Pera, la sosirea în România.

Scenariul cel mai sumbru prin care Râmnicu Vâlcea să piardă calificarea, dar şi cel dificil de realizat, este ca Bietigheim să învingă în ultima rundă pe Buducnost, în deplasare, iar Râmnicu Vâlcea să nu câştige acasă, cu Brest, sau Biethigheim să remizeze cu Buducnost, iar Vâlcea să piardă cu Brest.

"Cred că e o performanţă calificarea în Grupele Principale. Sigur, mai trebuie să aşteptăm şi ultimul meci. Faptul că putem ajunge în primele 12 echipe din Europa, e o realizare pentru noi. Suntem la început de drum, trebuie să învăţăm din asta, să încercăm pentru următorul sezon să facem achiziţii mai bune. Cred că Râmnicu Vâlcea are capacitatea în Grupele principale să obţină rezultate bune. Eu consider că grupa cu care ne încrucişăm este destul de accesibilă, exceptând Gyor, care e câştigătoarea Ligii Campionilor şi cea mai puternică echipă a Europei", a completat Florentin Pera.

Posibile Grupe Principale:

Grupa 1: Metz, Kristiansand, Ferencvaros, Rostov-Don, CSM Bucureşti, Esbjerg.

Grupa 2: Brest, Buducnost, SCM Râmnicu Vâlcea, Gyor, Ljubljana, Savehof.

Afla mai multe despre: handbal 

viewscnt
Articole similare