Cei 12 lideri mondiali din istoria tenisului, în frunte cu Ilie Năstase, ajuns la vârsta de 80 de ani, s-au reunit la Torino înaintea Turneului Campionilor.
Ilie Năstase, în prim-planul tenisului mondial
Cinci decenii de excelenţă în tenis s-au reunit vineri seara la Gala ”ATP No. 1 Club”, unde jucătorii care au atins culmile tenisului masculin au fost sărbătoriţi înaintea de startul Turneului Campionilor.
Desfăşurat la Inalpi Arena, evenimentul a reunit 12 foşti şi actualul numărul 1 mondial din diferite generaţii, în frunte cu Ilie Năstase, primul jucător care a ajuns pe locul 1 odată cu introducerea clasamentului ATP în 1973, şi Alexander Zverev, cel de-al 30-lea şi cel mai recent membru care a ajuns în vârful acestui sport.
Alături de ei s-au aflat Mats Wilander, Stefan Edberg, Thomas Muster, Evgheni Kafelnikov, Marat Safin, Gustavo Kuerten, Lleyton Hewitt, Juan Carlos Ferrero, Daniil Medvedev şi Jannik Sinner.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi, a deschis seara, înainte ca fiecare dintre jucătorii prezenţi, care au ocupat locul 1 mondial, să fie prezentaţi şi invitaţi să reflecteze asupra parcursului lor către vârful tenisului mondial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Discuţiile au oferit o perspectivă fascinantă asupra diferitelor epoci în care au evoluat jucătorii, cu poveşti despre cele mai mari realizări ale lor, provocările cu care s-au confruntat şi experienţele care leagă generaţii de campioni.
Pe parcursul serii au fost difuzate şi fragmente din seria de documentare a ATP, ”ACES: The ATP No. 1 Club”, care au stârnit discuţii şi întrebări suplimentare în rândul jucătorilor.
Au fost prezentate o serie de mesaje video speciale şi întrebări din partea unor personalităţi din lumea sportului şi a divertismentului.
Tenorul italian Andrea Bocelli a transmis un mesaj jucătorilor, în timp ce marele baschetbalist Dirk Nowitzki, legenda hocheiului pe gheaţă Wayne Gretzky, figura emblematică a golfului Jack Nicklaus, fostul fotbalist Sergio Ramos şi aventurierul Bear Grylls au adresat fiecare câte o întrebare jucătorilor clasificaţi pe locul 1 mondial prezenţi la eveniment.
Lansat la Torino în urmă cu doi ani, ATP No. 1 Club continuă să recunoască şi să sărbătorească fiecare jucător care a ajuns pe locul 1 mondial, gala de vineri reprezentând cel mai recent capitol dintr-un program mai amplu de iniţiative.
Pe lângă evenimente precum întâlnirea de la Torino, Clubul a adus poveştile membrilor săi în faţa fanilor prin intermediul seriei de documentare ”ACES: The ATP No. 1 Club” şi al unei cărţi comemorative publicate în parteneriat cu Phaidon, urmând ca alte evenimente festive să aibă loc în viitor.
Afla mai multe despre: ilie nastase, tenis, atp







