Mirel Rădoi a comentat informaţiile conform cărora 6,5 milioane de euro de la Guvernul Ungariei merg către două echipe din Românie, Sepsi OSK şi Csikzsereda.
Încă din 2015 a aprăut informaţia conform căreia Guvernul de la Budapesta sponsorizează o echipă de Liga a treia pe care, declarau reprezentanţi ai Guvernului la acea vreme, voiau să o vadă campioană în Liga I, în 2019. Era vorba despre Csikszereda. Planul lor a dat greş, dar chiar şi aşa maghiarii se laudă că 6,5 milioane de euro au mers către Csikszereda şi Sepsi OSK în acest sezon. Echipa lui Neagoe e la egalitate de puncte, cu locul şase, ultimul care duce în playoff.
"Să nu cumva să ne trezim că guvernul României va sponsoriza două echipe din Ungaria, că atunci o să avem o problemă. E un lucru îmbucurător că guvernul Ungariei a ajuns să investească la două echipe, una dintre ele şi-a propus ca obiectiv play off-ul, cred că e o palmă dată de Guvernul Ungariei Guvernului României.
M-aş bucura ca şi ceilalţi oameni de sport ca Guvernul să ajute mai mult sportul pentru că vedem că în ultimii ani, doar prin performanţele sportive mai reuşim să scoatem capul cât de cât", a declarat Mirel Rădoi într-o conferinţă de presă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La naţionala de tineret, Rădoi a convocat doi jucători de la Sepsi OSK, pe Adrian Rus şi pe Florin Ştefan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rădoi, sepsi, csikszereda