Universitatea Craiova este pe cale să câştige tillul în România, după o pauză de 35 de ani, iar toată Oltenia a început deja sărbătoarea mult aşteptată.
Craiova, în pragul unei sărbători pe care o aşteaptă de 35 de ani
Universitatea Craiova şi U Cluj se duelează în Bănie, în finala campionatului. Dacă va câştiga duelul, oltenii vor lua titlul în România şi vor primi trofeul Superligii.
Înaintea partidei de pe ”Ion Oblemenco”, Emil Săndoi, component al echipei craiovene care lua ultima dată eventul, în 1991, a vorbit despre cum trăieşte oraşul acest meci de mare sărbătoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Se vede pe faţa mea cum se trăiesc emoţiile la Craiova. Poate a coincis şi cu intrarea lui Laurenţiu Popescu, unul dintre artizanii victoriei din Cupa României, deci obţinerea unui trofeu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Întreg oraşul Craiova vibrează pentru acest titlu de când a început sezonul. E adevărat că şi atunci când am câştigat noi ultima dată, am reuşit tot aşa eventul, îmi aduc aminte că la ultimul meci pe care l-am disputat acasă, era stadionul arhiplin.
După stadion, toţi suporterii au intrat pe teren, am sărbătorit împreună cu ei. Eu am mai avut un motiv de sărbătoare. Am fost golgheterul echipei din fundaş central în acel campionat.
Tot oraşul aşteaptă performanţă. Atmosfera care este aici la Craiova e foarte greu să o întâlnim pe alte stadioane din ţară. Şansele tot de partea Craiovei sunt, am spus-o încă de când a început sezonul.
Cred că ar fi şi păcat la atmosfera care va fi aici la ce ar putea să se declanşeze după ultimul fluier al arbitrului. Ar fi frumos ca un titlu să se sărbătorească acasă. Nu cred că se va amâna decernarea titlului până după ultima etapă.
Craiova a demonstrat că este cea mai valoaroasă echipă pe parcursul întregului campionat. Cred că va fi ceva deosebit (n.r. sărbătoarea de titlu). Sunt convins că vom avea de povestit în continuare”, a declarat Săndoi, potrivit Prima Sport.
Autocarul cu delegaţia celor de la Universitatea Craiova a fost luat cu asalt de fani, într-un fond sonor asigurat de imnul Universităţii Craiova cântat de olteni în tot oraşul.
- Citește și
- Inter Milano, egalată pe final de Verona, dar sărbătoarea de titlu nu a avut de suferit. Nerrazzurii au primit trofeul de campioană a Italiei
- Atac frontal! Şumudică n-a mai ţinut cont de nimic şi l-a "distrus" pe Gâlcă: "Noi suntem proşti, iar tu eşti deştept. Ne minţim în faţă?"
- Spectacol făcut de Dennis Man în ultima etapă din Eredivisie. Românul, gol şi assist la victoria zdrobitoare a lui PSV Eindhoven
Afla mai multe despre: craiova, u cluj, emil sandoi








