You are here:

VIDEO | Budescu a rupt tăcerea după ce a semnat cu noua sa echipă. Prima reacţie în tricoul lui FC Voluntari: "Sunt mult mai aproape de casă"

VIDEO | Budescu a rupt tăcerea după ce a semnat cu noua sa echipă. Prima reacţie în tricoul lui FC Voluntari: "Sunt mult mai aproape de casă"

FC Voluntari

Comentarii

Constantin Budescu n-a mai semnat cu Sepsi Sf. Gheorghe şi a ales-o, până la urmă, pe FC Voluntari, echipa aflată pe locul trei în clasamentul Ligii I. Fotbalistul are o înţelegere până la finalul sezonului cu gruparea ilfoveană.

"De ce Voluntari? Este o echipă foarte bună, care se află într-o situaţie foarte bună. Am şi prieteni aici şi mi-a fost mult mai uşor să aleg. Plus că sunt mai aproape de casă şi pot ajunge mai uşor în fiecare zi.

Am vorbit şi cu Gabi Tamaş în toată această perioadă şi chiar îmi face plăcere să fim din nou coechipieri.

Eu de-asta am venit, vreau să ajut echipa cât pot eu de bine, să practicam un fotbal bun, un fotbal plăcut şi să ne îndeplinim obiectivele. Nu-mi propun obiective personale, de obicei, dar vreau să intrăm în play-off şi să câştigăm Cupa României.

O să am nevoie de o perioadă de adaptare, dar nu cred că o să am nevoie de foarte mult timp. Nu s-a terminat de mult campionatul, am făcut antrenamente (n.r. individual). Într-adevăr, nu se compară cu antrenamentele făcute într-o echipă, dar zic eu că nu o am nevoie de foarte mult timp de adaptare.

(n.r. despre relaţia cu Liviu Ciobotariu) O să fie o relaţie normală între antrenor şi jucător, nu cred că vor fi probleme. Am discutat cu dânsul mai devreme un pic, iar de astăzi probabil o să discutăm şi despre fotbal" , a spus Constantin Budescu.

Constantin Budescu a semnat cu FC Voluntari

Rămas liber de contract după despărţirea de FCSB, în urma impresiei neplăcute pe care i-a lăsat-o patronului, Constantin Budescu n-a dus lipsă de oferte în această iarnă.

Sepsi Sf. Gheorghe a negociat intens cu mijlocaşul de 32 de ani, iar patronul Laszlo Dioszegi a anunţat chiar că este foarte aproape să bată palma cu fotbalistul.

În cele din urmă, Budescu a refuzat oferta venită din partea lui Sepsi şi a preferat să semneze cu FC Voluntari. Aşa cum Telekom Sport a anunţat, Budescu a confirmat în interviul acordat pentru gruparea ilfoveană că i-ar fi fost greu să se mute la Braşov, oraşul Voluntari fiind mult mai aproape de casa fotbalistului din Ploieşti.

  • 1 gol şi 1 pasă decisivă a reuşit Budescu în cele 10 meciuri jucate în Liga I în actuala stagiune alături de FCSB
  • 1,3 milioane de euro valorează Constantin Budescu pe site-ul de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: budescufc voluntari 

viewscnt
Articole similare