Au scris istorie pe marile arene ale lumii. Sunt idolii a milioane de fani. Au cucerit titluri şi glorie sub culorile roş-albastre timp de 73 de ani. Campioni europeni, mondiali şi olimpici sunt împreună şi spun într-un glas „La Mulţi Ani, Steaua!”
Pe 7 iunie, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti împlineşte 73 de ani de la înfiinţare. Timp de o săptămână, pe pagina oficială de Facebook a clubului vor fi publicate o serie de interivuri cu marii campioni ai clubului militar.
Ana-Maria Popescu reprezintă o figură emblematică a sportului românesc. Cu zeci de medalii câştigate la Campionatele Mondiale, Europene şi Jocurile Olimpice, Ana-Maria este una dintre cele mai valoroase scrimere din istoria României. Pagina sa de istorie a scris-o cu multă sudoare, talent şi ambiţie, în echipamentul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.
"Steaua reprezintă o bucată din istoria mea. Sunt aici dintotdeauna. Am început în curtea CSA să practic scrima. Cu foarte mici excepţii, am rămas aici în cei peste 20 de ani de carieră. Mi-a oferit foarte mult acest club. Sper că, până acum, am reuşit să recompensez clubul militar, cât şi suporterii, prin rezultatele mele şi sper să fie aşa şi în continuare. Competiţiile militare au avut întotdeauna o emoţie aparte. De la Campionatele Europene, Mondiale şi Olimpice militare şi până la Cupa Campionilor, cel mai râvnit trofeu intercluburi, pe care am reuşit să îl câştigăm de mai multe ori alături de club. Sper ca suporterii să fie alături de noi până al final, fiindcă facem o echipă bună. La mulţi ani, Steaua! Forţa Steaua", a declarat Ana-Maria Popescu, pentru pagina oficială de Facebook a CSA Steaua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: scrima