Vineri a avut loc Reuniunea Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a EURO 2020, la care a participat, printre alţii, şi Gică Popescu. Autorităţile au dat din nou asigurări că România va îndeplini toate angajamentele pe care şi le-a luat pentru organizarea turneului final.
România n-a reuşit să îndeplinească multe condiţii din caietul de sarcini pe care l-a depus pentru organizarea EURO 2020, dar Gică Popescu spune că situaţia nu este atât de neagră. Consilierul premierului susţine că România îndeplineşte mare parte din condiţiile impuse de UEFA şi nu este necesară ca lucrările la stadioanele Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid să fie finalizate:
”Construirea acestor stadioane nu face parte din asumările guvernamentale. Bineînţeles că este important să facem aceste stadioane, este important ca la startul competiţiei să avem două cel puţin din cele trei stadioane în lucru gata”, a declarat Gică Popescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ministrul Tineretului şi Sportului: ”Nu vom abandona investiţia în stadionul Dinamo”
Ionuţ Stroe a dat asigurări că cele trei stadioane unde lucrările sunt în desfăşurare - Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid - vor fi terminate în totalitate, chiar dacă va trece EURO 2020. În plus, vine şi cu o promisiune pentru suporterii lui Dinamo şi spune că şi în Ştefan cel Mare va ridicată o nouă arenă:
”Vor fi gata cele două stadioane anunţate deja. Dar vreau să reiterez angajamentul statului român în ceea ce priveşte investiţia în toate cele patru anunţate. Să nu aibă cineva impresia că dacă în momentul de faţă există probleme de natură juridică la Dinamo, vom abandona această investiţie. La Giuleşti deja se lucrează şi probabil în toamnă vom fi gata şi cu stadionul Giuleşti. Şi Dinamo după ce se lămureşte chestiunea juridică”, a declart Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului.
Lucrările la stadionul Steaua sunt cele mai avansate
Pe de altă parte, Manuela Pătrăşcoiu - directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii - a prezentat stadiul în care se află lucrările la cele trei stadioane. Manuel Pătrăşcoiu spune că, în aprilie, pe stadionul Steaua vor începe lucrările de montare a gazonului, care va fi hibrid.
”Stadionul Steaua astăzi are un stadiu de execuţie de 75%. În prima parte a lunii februarie va fi finalizată în totalitate montarea acoperişului, vom începe infrastructura în luna martie pentru gazon, iar din aprilie lucrările de ţesere. Va fi un gazon hibrid, la fel şi la Arcul de Triumf, tot un gazon hibrid. Arcul de Triumf este într-un stadiu de 60%, până la 30 mai 2020 ele vor fi pregătite pentru antrenament. Giuleştiul este într-un stadiu fizic de 35%, săptămâna viitoare deja este la cota zero, se termină turnarea plăcii de beton şi începe montarea elementelor de suprastructură. Şi el, în luna septembrie cel târziu va fi gata”, a spus Manuela Pătrăşcoiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu