Legenda dinamoviştilor, Cornel Dinu, a deplâns situaţia în care a ajuns clubul său de suflet, în studioul Telekom Sport, în cadrul emisiunii "Minutul 91". "Mister" îi pune-n capul listei de vinovaţi şi pe cei doi conducători ai "câinilor", Florin Prunea şi Ionel Dănciulescu, cei mai vizibili reprezentanţi ai clubului din "Ştefan cel Mare", dar şi unii din jucători.
Cornel Dinu consideră că la Dinamo nu mai există conducători veritabili, iar clubul merge în derivă, la voia întâmplării. Indicaţi ca fiind în neconcordanţă cu statutul pe care îl reprezintă în club sunt Florin Prunea şi Ionel Dănciulescu, cei care ar fi putut face mai mult în relaţiile patron-jucători, suporteri-jucători, antrenor-jucători etc. În afara celor doi, Dinu nu dă credit altui personaj rămas în ograda din "Ştefan cel Mare".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Atmosfera e groaznică la Dinamo, în tot ce înseamnă actul de conducere, din toate punctele de vedere. Deja e dramatic. Sunt totuşi doi jucători, care s-au confundat de mult cu ceea ce înseamnă parcursurile lui Dinamo. Chiar dacă Dănciulescu a venit mai târziu, pe la sfârşitul anilor 90, Prunea e crescut în curtea lui Dinamo şi la ei sunt nişte oscilaţii ciudate de comportament. Danciu e un om pe care se poate conta, ştie fotbal, dar nu cred că se impune, din punctul acesta de vedere. Se zice că Uhrin ar fi spus în intervalul acesta, dintre iarnă şi în iarnă, dintre decembrie şi ianuarie, că mai e nevoie de vreo 7-8 jucători.
Simt totuşi că cei doi, de la care am pretenţii - că la restul nu am, la ce e acolo, dar a mai fost un Lupu, care ştie şi el ce e cu Dinamo, n-am pretenţii de la un Iorga, pe care l-am avut al treilea portar, prin 98, că n-aveam, nici nu-l aduceam, făcea antrenamente pe la copii şi juniori şi e şeful căutătorilor de talente, unde e drama unde s-a ajuns; la fel, la Răduţă, care nu se confundă cu Dinamo - trăiesc o continuitate de conducători în piele de jucători Ei sunt mai mult la Săfitca, nu ştiu dacă au nişte discuţii, pentru că un conducător, cum ar fi Prunea sau cum este Dănciulescu, domnule, mă duc şi la antrenamente, dar mă duc o dată sau de două ori pe săptămână, dar iau deciziile din birouri, cu băieţii ăia care discută ce cumpărăm, ce jucători aducem, bugete", a declarat Dinu.
Fostul antrenor al lui Dinamo recunoaşte, printre rânduri, faptul că nu Dusan Uhrin Jr, era cea mai mare problemă la club. Chiar dacă nu era un antrenor sclipitor, avea un stil propriu de a motiva jucătorii, iar deseori îi reuşea. În schimb, Dinu i-a făcut o caracterizare în stilul personal mijlocaşului dinamovist, Valentin Lazăr, omul responsabil cu distracţia şi sabotarea lui Uhrin din vestiar.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Uhrin e un tip plat, nu e un tip cu sclipiri, cu agresivitate verbală, care te motivează. (Despre Lazăr...) Am impresia că au fost şi încurajaţi, nu ştiu de unde, nişte pesudo fotbalişti din ăştia, aduşi cu mari sacrificii, că îl văd aşa, în afară de o cărare pe mijloc, nu ştiu dacă ea nu afectează şi creierul. Am auzit că a fost un cap al răutăţilor, împotriva bietului Uhrin", a completat Cornel Dinu, la Minutul 91.
Afla mai multe despre: fotbal, minutul 91