Fostul fotbalist Ilie Balaci a fost înmormântat, marţi, cu onoruri militare, la Cimitirul Sineasca din Craiova.
Mamei lui Ilie Balaci i s-a făcut rău la cimitir, în momentul înmormântării fostului internaţional, fiind necesară intervenţia unui echipaj SMURD, care şi-a făcut cu greu loc din cauza îmbulzelii din jurul mormântului.
La cimitir a fost prezent şi un grup de câteva zeci de fani craioveni, care au scandat numele lui Ilie Balaci şi au aprins torţe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus, marţi dimineaţă, pe gazonul arenei Ion Oblemenco, unde a avut loc o slujbă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei.
Sute de fani i-au adus un ultim omagiu lui Ilie Balaci, la arena Ion Oblemenco, printre acestea aflându-se Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Gheorghe Craioveanu sau Florin Răducioiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De asemenea, la stadion au fost prezenţi şi jucătorii echipei Universitatea Craiova, în frunte cu preşedintele Marcel Popescu şi antrenorul Devis Mangia, dar şi echipa de handbal feminin, deţinătoarea Cupei EHF.
După ce sicriul cu trupul neînsufleţit a stat aproximativ două ore pe gazonul arenei Ion Oblemenco, cortegiul funerar a părăsit stadionul în aplauzele a sute de oameni care au scandat numele fostului fotbalist şi "Te vom iubi mereu!".
Cortegiul a plecat spre Biserica Sfântul Ilie, unde a avut loc loc slujba de înmormântare, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.
În faţa bisericii au aşteptat de asemenea sute de persoane. Antrenorii Mircea Lucescu şi Ioan Andone au ajuns şi ei pentru a-şi lua rămas bun de la fostul fotbalist.
Coretegiul funerer a plecat de la biserică, în jurul orei 14.00, către Cimitirul Sineasca, unde a ajuns la 15.20.
Fostul internaţional Ilie Balaci a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.
Născut la 13 septembrie 1956, Balaci şi-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984). El a mai evoluat la FC Olt şi la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri.
Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului şi din nordul Africii, cu care a obţinut numeroase performanţe.
- Programul funeraliilor lui Ilie Balaci. Corpul neînsufleţit al fostului mare fotbalist, depus pe gazonul terenului "Ion Oblemenco"
- Ilie Balaci a fost depus, luni, la biserica Sfântul Ilie, din Craiova, în jurul orei 12:00. În acest lăcaş, s-a căsătorit religios şi unde şi-a botezat cele două fiice, Lorena şi Liana. La ora 14:00, a avut loc o slujbă ţinută de mitropolitul Olteniei, Irineu Popa. Apoi, la ora 18:00, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus la stadionul ”Ion Oblemenco”. Înmormântarea urmează să aibă loc marţi, la cimitirul Sineasca şi va fi înhumat lângă tatăl său.
- Medicii au stabilit că decesul i-a fost provocat de o insuficienţă respiratorie şi un infarct miocardic.
- În perioada 21-29 octombrie 2018 la toate partidele organizate sub egida FRF se va ţine un moment de reculegere în memoria fostului internaţional Ilie Balaci.
UPDATE 14:15 În drum spre Cimitirul Sineasca, locul unde va fi înmormântat Ilie Balaci, cortegiul funerar s-a oprit în faţa Primăriei din Craiova
UPDATE 12:55 Doar rudele şi prietenii apropiaţi ai lui Balaci, printre care şi Hagi şi Popescu, au putut intra la slujba din incinta Bisericii Sf. Ilie
UPDATE 12:50 Trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a ajuns la Biserica Sf. Ilie, unde are loc slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei
UPDATE 11:50 S-a încheiat slujba de pe gazonul Stadionului Ion Oblemenco. În drumul spre biserică, florile şi coroanele vor fi ţinute de juniori ai Universităţii Craiova, care poartă tricouri cu poza lui Ilie Balaci
UPDATE 11:25 Gică Popescu, Gică Hagi sau Florin Răducioiu sunt pe arena "Ion Oblemenco"
UPDATE 10:55 Echipa din Liga a III-a, în frunte cu antrenorul Nicolo Napoli, se află acum pe stadion
UPDATE 10:50 Jucătorii pregătiţi de Devis Mangia au ajuns pe gazonul stadionului "Ion Oblemenco"
UPDATE 10:00 Soţiei lui Ilie Balaci i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia medicilor. În acest moment, starea femeii este sub control şi se află sub supravegherea doctorilor aflaţi pe Stadionul Ion Oblemenco.
UPDATE 09:00 Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus, marţi dimineaţă, pe gazonul arenei "Ion Oblemenco", unde va avea loc o slujbă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei. Sicriul a fost dus pe gazon de şase militari ai Garnizoanei Craiova.
UPDATE 21:30 Primăria Craiovei a anunţat, luni seara, că o stradă din municipiu va purta numele lui Ilie Balaci, iar în fiecare an va fi organizată o gală care îi va purta numele şi în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni juniori la fotbal.
UPDATE 20:00 Familia lui Ilie Balaci şi oameni din fotbalul românesc sosesc la căpătâiul fostului mare fotbalist. Primii au ajuns Victor Piţurcă, Devis Mangia şi Marcel Popescu
UPDATE 17:50 Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus, luni, la stadionul Ion Oblemenco, unde va avea loc o slujbă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei. Suporteri şi oficialităţi se află la stadion pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ilie Balaci. Marţi, începând cu ora 9.00, trupul fostului fotbalist va fi depus pe terenul stadionului Ion Oblemenco, iar de la 11.30 un sobor de preoţi de la de la Mitropolia Olteniei va efectua pe teren o slujbă in memoriam.
UPDATE 14:32 Profund îndureraraţi şi cu ochii umflaţi de lacrimi, membrii familiei lui Ilie Balaci au ajuns la biserica în care este depus sicriul cu trupul neînsufleţit.
UPDATE 13:10 Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost adus în urmă cu scurt timp la Biserica Sfântul Ilie din Craiova.
UPDATE 13:00 Noi detalii oferite de familia lui Ilie Balaci în privinţa programului din aceste zile. Trupul fostului mare internaţional va fi dus la stadion în această seară, în jurul orei 17:30, iar aici fanii îi vor putea aduce un ultim omagiu. Marţi, trupul neînsufleţit va fi depus chiar pe gazonul arenei "Ion Oblemenco", iar de la 11:30 va fi ţinută o slujbă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei.
Slujba de înmormântare va avea loc la Biserica Sf. Ilie, marţi, de la 13:00, şi va fi privată.
Iată programul anunţat de familia fostului mare fotbalist.
UPDATE Luni, 12:05 : Medicii care au efectuat autopsia au stabilit cauza decesului lui Ilie Balaci: insuficienţă respiratorie şi infarct miocardic. Corpul neînsufleţit al fostului mare fotbalist român urmează să fie depus la biserica Sfântul Ilie, din Craiova.
UPDATE 18:55 Dinamo a postat pe contul oficial de Facebook un mesaj prin care îşi exprimă regretele profunde pentru dispariţia lui Ilie Balaci. ”Minunea Blondă” a jucat timp de două sezoane la Dinamo, după o accidentare foarte gravă suferită la genunchi, când era la Craiova, însă n-a mai reuşit să atingă nivelul pe care l-a avut înainte. Dinamo a fost ultimul club pentru care Ilie Balaci a jucat.
UPDATE 15:30 Conform protocolului, trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci va fi depus la morgă pentru 24 de ore, iar familia a anunţat că acesta va fi dus la biserica Sf. Ilie, din Craiova, luni dimineaţă, la ora 10:00. Aici, cei care vor dori îi vor putea aduce un omagiu fostului mare fotbalist al României.
UPDATE 14:33 Soţia lui Ilie Balaci a fost urmată la scurt timp de fiicele sale, Lorena şi Liana. Cele două au fost însoţite de cel mai bun prieten al fostului mare internaţional, Marian Grigoriţă.
UPDATE 14:15 Soţia lui Ilie Balaci, Dana, a ajuns la locuinţa din Craiova unde s-a stins fostul mare fotbalist în urmă cu puţin timp.
UPDATE 13:40 Mai mulţi fani s-au strâns la locuinţa fostului mare internaţional, în speranţa că-i vor putea aduce acestuia un ultim omagiu. Familia nu a făcut încă nicun anunţ oficial în privinţa înmormântării.
Fostul mare fotbalist al Craiovei avea 62 de ani. În urma atacului cerebral, acesta a intrat în stop cardio-respirator şi s-a încercat resuscitarea sa timp de jumătate de oră, fără succes însă.
În momentul decesului, Ilie Balaci se afla în locuinţă cu mama sa. Acesta s-a prăbuşit şi în scurt timp a fost chemată ambulanţa.
În urmă cu un an, fostul mare internaţional român îşi pierduse tatăl.
Reacţia oficială a Unităţii de Primiri Urgenţe Craiova
- "În jurul orei 09:40 a fost anunţat apelul la 112. Imediat, la locuinţa de familie a fotbalistului s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz încă un echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare, conform protocolului medical, a fost declarat decesul fotbalistului".
Născut în 1956, la Bistreţ, Ilie Balaci a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României şi omul de care se leagă marile performanţe ale Craiovei Maxima, din anii '80.
65 de selecţii şi opt goluri a strâns Ilie Balaci pentru echipa naţională a României
"Minunea Blondă" s-a lansat în fotbal la Universitatea Craiova şi a jucat timp de 11 ani pentru Ştiinţa, între 1973 şi 1984. Aici a cucerit două titluri de campion, în 1980 şi 1981, şi patru Cupe ale României. Ilie Balaci a fost un om de bază al echipei Craiovei care în 1983 ajungea până în semifinalele Cupei UEFA.
Atunci, Ştiinţa s-a oprit în faţa Benficăi, după două remize (0-0 şi 1-1), ratând calificarea din cauza golurilor înscrise în deplasare. Pe parcurs, trupa olteană a eliminat Fiorentina, Shamrock Rovers, Bordeaux şi Kaiserslautern.
Ilie Balaci a fost desemnat în două rânduri cel mai bun fotbalist al României, în 1981 şi 1982.
În Divizia A are 349 de prezenţe şi 84 de goluri, în cupele europene a marcat de 7 ori în cele 38 de apariţii, în vreme ce la naţională are 65 de selecţii şi 8 goluri.
Ca antrenor, Ilie Balaci şi-a început cariera în 1988, la Pandurii, însă a cunoscut consacrarea peste hotare, unde a antrenat în Tunisia, Maroc, Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudită.
În 1998 a revenit în ţară pentru a o prelua pe Universitatea Craiova, însă nu a rezistat foarte mult pe bancă. A mai avut o tentativă să-şi antreneze echipa de suflet în 2001, tot fără prea mult succes, după care între 2007 şi 2009 a fost manager general al Craiovei.
Ultima sa experienţă ca antrenor a fost în sezonul trecut, în Oman, unde a antrenat-o pe Al-Suwaiq. A cucerit 21 de trofee ca antrenor, toate în străinătate.
Afla mai multe despre: ilie balaci, craiova, deces,