Viitorul a încheiat la egalitate, 0-0, primul meci din play-out, împotriva celor de la FC Voluntari. Gică Hagi s-a declarat nemulţumit la finalul partidei şi chiar a luat la rost un fotbalist de la echipa sa.
"Am suferit şi în joc, nu ştiu de ce. Nu am reuşit să ne împunem, nu am simţit jocul, nu am dictat ritmul, e un rezultat de egalitate, e un punct, dar noi voiam victoria. Astăzi nu am jucat fotbalul nostru, mult sacrificiu, puţină calitate", a declarat Hagi despre remiza cu FC Voluntari.
Echipa antrenată de Mihai Teja l-a impresionat pe "Rege" şi a recunoscut că echipa lui nu a dominat meciul. Chiar şi aşa, Hagi nu vede intrarea în play-out ca un sezon ratat: "Mai avem multe meciuri de jucat, la sfârşit tragem concluzia. Am avut şi o perioadă foarte bună, trebuie să revenim la ale noastre, să fim mai modeşti, să muncim mai bine".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Radu Boboc a fost jucătorul luat în colimator de Hagi, care a lăsat de înţeles că internaţionalul de tineret nu a respectat indicaţiile tehnice pe care i le-a transmis: "El e fundaş. Nu din faţă în spate, din spate în faţă. El nu a făcut acest lucru, era atacant dreapta. El e fundaş, aşa ştiu eu".
Hagi a comentat şi meciul făcut de CFR la Sevilla, iar în opinia manager-ului de la Viitorul, campioana României trebuia să se califice: "Jucătorii meritau să câştige, dar ăsta e fotbalul. Fotbalul aduce bucurie, aduce necaz. Ei trebuie să ţină capul sus, pentru că au jucat la un nivel mare".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.