FC Botoşani, echipa antrenată de Liviu Ciobotariu, a revenit de două ori în meciul cu Concordia Chiajna, de vineri seară. De la 0-1 şi 1-2, Botoşani a reuşit să plece cu un punct de la Chiajna, iar Ciobotariu este mulţumit de elevii săi.
"Eu vreau să-mi felicit jucătorii că au avut puterea să revină în joc. Ne aşteptam să avem un meci greu, pentru că situaţia celor de la Chiajna este una delicată. Aşa sunt mulţumit de rezultat, jocul a fost unul bun, exceptând cele două erori", a spus Ciobotariu la finalul meciului.
Tot la microfonul Telekom Sport, tehnicianul în vârstă de 48 de ani a explicat de ce i-a luat banderola de căpitan lui Andrei Burcă: "El este un lider în vestiar, banderola i-am dat-o lui Miron pentru că am vrut să îl eliberez puţin pe Andrei de stresul pe care îl avea. Jocurile lui nu erau foarte reuşite, am zis să îl las să îşi desfăşoare jocul".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma rezultatului de la Chiajna, Botoşani este pe locul 9, cu 26 de puncte, şapte mai multe decât locul de baraj, ocupat de FC Hermannstadt, dar Ciobotariu nu îşi vede echipa deja salvată: "Atât timp cât matematic nu suntem încă salvaţi trebuie să ne luptăm la fiecare meci, să acumulăm puncte. Îmi fac griji, dar îmi dă speranţe jocul pe care îl practicăm. Mertiăm să rămânem în prima ligă".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: liviu ciobotariu, fc botosani