Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Novak Djokovic, în lacrimi la Belgrad! Campionul sârb a fost primit ca un adevărat erou

VIDEO | Novak Djokovic, în lacrimi la Belgrad! Campionul sârb a fost primit ca un adevărat erou

Tenis

Comentarii

Câştigător al US Open, al 24-lea său trofeu de Grand Slam, Novak Djokovic a fost sărbătorit la Belgrad. Sărbătoarea a fost dedicată şi echipei de baschet a Serbiei, vicecampioană mondială (învinsă în finală de Germania cu 83-77). Tenismenul a fost extrem de emoţionat de primire şi de ovaţii.

VIDEO | Novak Djokovic, în lacrimi la Belgrad! Campionul sârb a fost primit ca un adevărat erou

Belgradul l-a onorat, de asemenea, pe celebrul sportiv prin iluminarea Turnului Kula cu efigia numărului 1 mondial.

Novak Djokovici a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute US Open, învingându-l în finală pe rusul Daniil Medvedev, numărul 3 mondial, scor 6-3, 7-6 (5), 6-3. Djokovici, care a revenit pe prima poziţie ATP, a egalat recordul lui Margaret Court, de 24 titluri de grand slam câştigate.

Tot duminică, naţionala de baschet a Serbiei a jucat finala FIBA World Cup, cu Germania. Meciul a fost câştigat de Germania, scor 83-77.

 

Djokovic a egalat recordul lui Margaret Court, dar nu se simte apreciat la justa sa valoare: ”Dacă nu eram din Serbia...”

Novak Djokovic l-a învins pe Daniil Medvedev la US Open, a câştigat cel de-al 24-lea titlu de Grand Slam şi a egalat recordul absolut al australiencei Margaret Court-Smith. Dar el consideră că nu este apreciat la justa sa valoare şi a găsit şi motivul pentru acest lucru.

"Vă las pe voi şi pe oricine altcineva să decideţi dacă merit să fac parte din această dezbatere (drept GOAT, cel mai bun din toate timpurile), dar un lucru este sigur: dacă nu eram din Serbia, aş fi fost glorificat în termeni sportivi cu mulţi ani în urmă, în special în Occident", a declarat câştigătorul US Open pentru presa sârbă Sportklub.

Novak Djokovici consideră că originile sale i-ar putea împiedica pe unii observatori să îl considere cel mai mare, dar acest lucru nu îi diminuează în niciun fel mândria de a fi sârb: "Face parte din drumul vieţii mele, sunt recunoscător că provin din Serbia, îmi dă credinţă şi speranţă", a adăugat el.

Afla mai multe despre: novak djokovictenisserbiabelgrad 

viewscnt
Articole similare