You are here:

VIDEO | Oţelul Galaţi - U Cluj 1-0. Dorinel Munteanu, două victorii într-o săptămână în faţa lui Ioan Ovidiu Sabău

VIDEO | Oţelul Galaţi - U Cluj 1-0. Dorinel Munteanu, două victorii într-o săptămână în faţa lui Ioan Ovidiu Sabău

Superliga

Comentarii

Oţelul s-a impus cu scorul de 1-0 într-un meci din etapa a 5-a a play-out-ului Superligii, împotriva celor de la U Cluj.

VIDEO | Oţelul Galaţi - U Cluj 1-0 (Maciel '40)


Echipele de start:

  • Oţelul: Pap - Zhelev, Cisse, Yabre, Gomes - Lameira, Zivulic, Cisotti - Maciel, A. Pop, Bodişteanu
  • Rezerve: Stoian, Rus, Panait, Farcaş, Tănasă, Malle, Rusevic, I. Neagu, Jardan, Adascăliţei, Teles, Gaitan
  • U Cluj: Gorcea - Chinteş, Piţian, Kelven, Chipciu - Bic, Doukoure - Roguljic, Nistor, V. Gheorghe - D. Popa
  • Rezerve: Gertmonas, Oancea, Peteleu, Masoero, G. Simion, Techeres, Silaghi, Anselmo, Pănoiu, Roger

Min 90+9: Final de meci!

Min 86: Maciel vede al doilea cartonaş galben, iar marcatorul unicului gol al partidei este eliminat.

Min 69: Cisotti trage pe lângă poartă dintr-o poziţie bună, după un culoar deschis de pasa lui Zhelev. 

Min 50: Dan Nistor primeşte mingea la 16 metri şi trage violent spre poarta lui Pap, dar nu nimereşte spaţiul porţii.

Min 46: A început repriza secundă!

Min 45: Pauză la Galaţi!

Min 40: GOOOOOOOOOL Oţelul! Maciel înscrie după o centrare excelentă venită din partea stângă. Portughezul controlează mingea şi trage direct în Gorcea, care nu reuşeşte să respingă.

Min 12: Pop trimite periculos spre poartă, cu capul, dar mingea sa trece fără emoţii peste poarta lui Gorcea.

Min 1: A început meciul!


Partida dintre Oţelul Galaţi şi U Cluj este prima a zilei de duminică din Superliga. Al doilea meci este Sepsi OSK - Universitatea Craiova, cu ora de start 19:00.

Duelul de la Galaţi este practic o reeditare a semifinalei din Cupa României, una ce a avut loc chiar în această săptămână. Câştig de cauză au avut moldovenii, care s-au impus cu un gol marcat în minutele de final. În finala Cupei României, Oţelul Galaţi se va duela cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara.

În schimb, situaţia din clasamentul play-out-ului se prezintă în felul următor. Oţelul ocupă locul 2, cu 27 de puncte, în timp ce U Cluj este a patra, cu 26 de puncte.

Cea mai recentă dispută din Superligă între cele două echipe a avut loc pe 17 decembrie 2023, U Cluj - Oţelul, scor 0-1, cu un gol marcat de Alexandru Pop.

Acesta este şi un duel între doi foşti componenţi ai ”Generaţiei de Aur”, Dorinel Munteanu şi Ioan Ovidiu Sabău. Ambii vor fi prezenţi şi la ultima reprezentaţie a celei mai de succes generaţii din istoria naţionalei României, anume meciul de retragere din data de 25 mai 2024, pe Arena Naţională.

 

Afla mai multe despre: otelul u clujotelulu clujdorinel munteanuioan ovidiu sabausuperliga 

viewscnt
Articole similare