Preşedintele Federaţiei Român de Handbal, Alexandru Dedu, a fost prezent, joi, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, acolo unde a fost lansată revista speranţelor României la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo.
La eveniment au fost prezente personalităţi importante ale sportului românesc, precum Răzvan Pîrcălabu (preşedinte FR de Lupte), Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu (preşedintele COSR), Cristina Vărzaru, Adrian Stoica (fost preşedinte la FR de Gimnastică) sau Nicu Vlad (preşedintele FR de Haltere).
Evoluţia echipei naţionale de handbal feminin a României la ediţia de Cupă Mondială recent încheiată, din Japonia, nu a rămas fără ecouri la nivelul conducerii Federaţiei Române de Handbal. Chiar dacă obiectivul a fost atins - accederea în Grupele Principale - modul în care "tricolorele" au cedat confruntările cu Rusia, Suedia şi mai ales Japonia, au atras mulţi contestatari la adresa selecţionerului suedez al României, Tomas Ryde. Preşedintele FR de Handbal, Alexandru Dedu nu a explus posibilitatea ca Tomas Ryde să fie înlocuit în următoarea perioadă, nu înainte de a organiza şedinţa Comisiei Tehnice a FRH, unde vor fi analizate toate aspectele din Japonia, cu bune şi cu rele.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"(Ce se va întâmpla cu antrenorul echipei naţionale la feminin?) O să fie o decizie pe care o vom lua în urma Comisiei Tehnice. (A fost o dezamăgire Ryde la acest Campionat Mondial?) Mă feresc să vorbesc despre persoane, eu vorbesc despre echipă în general. În condiţiile date, ieşirea din grupe este absolut meritorie, eu personal sunt uşor dezamăgit de finalul de Campionat Mondial, unde nu cred că a fost o relaxare ci s-au depus armele mult prea devreme.
(Vă gândiţi la un antrenor român?) În momentul de faţă, Ryde este antrenorul echipei naţionale. Până la un antrenor român, până la un alt antrenor, Ryde este antrenorul echipei naţionale în momentul ăsta. (Dar se va discuta în Comisia Tehnică?) Se va discuta în cadrul Comisiei Tehnice. (A fost un an greu pentru dumneavoastră?) A fost un an care va avea repercursiuni majore în viitorul apropiat şi mediu al echipei naţionale feminine. (Şi la ce să ne aşteptăm?) Nu ştiu, şi eu sunt curios, avem nişte decizii care aşteptăm să ajungă, să apară, vorbim despre foarte multe jucătoare ale lotului naţional de senioare tineret, s-a creat acolo un club absolut fenomenal, bun, de viitor pentru handbalul feminin şi e posibil să fie un şoc", a declarat Alexandru Dedu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Locul patru obţinut de România la ultima ediţie de Campionat European a permis calificarea directă la turneul preolimpic de calificare, ce va avea loc în luna martie. Acolo, România va avea de înfruntat Norvegia, Muntenegru şi Coreea de Nord. Primele două clasate vor merge la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo.
"(Cum vi se par adversarele de la turneul preolimpic?) Ce să spunem, jucăm cu Norvegia care din punctul meu de vedere este echipa cea mai bună a ultimelor două decade, jucăm cu Muntenegru, o echipă cu jucătoare de foarte mare valoare dar care au o mare calitate, aceea de luptătoare, ştim cu toţi că muntenegrenii sunt luptători şi o Coreea de Nord, care cred că nu o să ne pună probleme. Ideea este că noi trebuie să facem absolut tot ceea ce se poate face şi în primul rând mă gândesc la omogenizarea echipei şi găsirea de soluţii pe posturile deficitare în momentul de faţă ca să fim una dintre cele două echipe care ajung la Olimpiadă", a adăugat Dedu.
Afla mai multe despre: handbal