Mijlocaşul Constantin Budescu s-a întors la FCSB!
Constantin Budescu (32 de ani) a semnat cu FCSB. Clubul roş-albaştru a anunţat oficial transferul, pe reţelele sociale, după ce Gigi Becali (63 de ani) anunţase că fotbalistul şi-a pus semnătura pe contract şi va juca din nou pentru echipa sa. FCSB a anunţat, marţi, pe conturile de pe reţelele sociale că Budescu a semnat şi va juca din nou pentru echipă. Constantin Budescu a mai jucat la FCSB în sezonul 2017/2018, când a marcat 13 goluri şi a oferit 12 pase decisive în cele 37 de meciuri bifate în tricoul roş-albaştrilor.
Budescu a fost anunţat oficial şi s-a pus imediat pe treabă. Mijlocaşul a efectuat deja primul antrenament alături de FCSB, iar totul a fost prezentat într-un clip pe canalul oficial al roş-albaştrilor. Becali a fost generos cu Budescu şi i-a oferit o primă de instalare în valoare de 200.000 de euro. De asemenea, el va încasa la FCSB 25.000 de euro pe lună.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Budescu a ratat un transfer în Qatar şi a semnat cu FCSB
În urmă cu câteva zile, un transfer al lui Budescu la FCSB părea imposibil şi chiar Mihai Stoica, managerul general al FCSB, recunoştea că şansele sunt practic nule din cauza unei oferte pe care mijlocaşul o avea din Qatar, de la Al Ahli. Între timp, negocierile cu qatarezii au picat şi Gigi Becali a intrat pe fir, i-a făcut o ofertă lui Constantin Budescu şi acesta a acceptat la două zile distanţă. Astfel, Budescu este noul jucător al FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb-budescu-liga 1