Rapid se duelează, în Giuleşti, cu FC Hermannstadt, în etapa cu numărul 28 din Superligă.
VIDEO Rebela tenisului românesc “loveşte” din nou! Cum a fost surprinsă Andreea Prisăcariu la meciul Rapidului
În Giuleşti şi-a făcut apariţia şi Andreea Priscariu (23 de ani, 441 WTA), jucătoarea de tenis, care a atras toate privirile prin look-ul său.
Video:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Cu doar două etape rămase din sezonul regular al Superligii, Rapid se află într-o plină luptă pentru titlu, astfel că toate punctele, chiar şi de dinainte de play-off, sunt cruciale pentru giuleşteni.
Andreea Prisăcariu vrea să lanseze o carte: „Poate într-un an, doi, nu ştiu. O să fie despre toate.”
„Îmi doresc, ăsta ar fi planul. Poate într-un an, doi, nu ştiu. V-aş spune titlul, dar poate o să mă răzgândesc la un moment dat. Ştiu doar că va fi alcătuită din scrisori personale din jurnalul meu. O să fie despre toate.
Şi despre viaţa personală, viaţa sportivă, prietenii, familie, fix tot ce ţine de mine. Vise, vise împlinite, neîndeplinite, succes, eşec, totul va fi cât mai real.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Încerc să-mi organizez timpul liber cât mai bine, mă bucur de o plimare, mă bucur de o carte bună, de o cafea bună, am ajuns să mă bucur ce chestiile acestea, de o privelişte, de un răsărit, de un apus, care, pentru creierul nostru, contează foarte mult de fapt. Mă alimentez din acelea,” a declarat Andreea Prisăcariu pentru Gazeta Sporturilor.
-
Cel mai bun loc ocupat de Andreea Prisăcariu în clasamentul WTA de simplu este poziţia 304, atinsă în mai 2022.
Afla mai multe despre: rapid, andreea prisecariu