Jakub Vojtus (31 de ani), fotbalistul revenit în Superliga după o experienţă în India, la Mumbai City, a povestit cum a fost în cele trei luni petrecute în Asia.
Vârful de atac slovac ajuns la vârsta de 31 de ani a bifat mai multe echipe importante ale Superligii în CV-ul său. Rapid, CFR Cluj sau Poli Iaşi sunt printre echipele pentru care a evoluat Vojtus, în ultimele sezoane.
Revenit în campionatul României, la Unirea Slobozia, Vojtus a avut parte de o perioadă semnificativă de inactivitate până la semnarea contractului cu formaţia antrenată de Adi Mihalcea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jakub Vojtus: "A fost o experienţă frumoasă în India"
"A fost o experienţă frumoasa în India, dar nu se compara cu ce e aici, acolo viaţa este destul de grea. Am câştigat campionatul şi nu orice jucător căştigă campionatul, acolo sunt jucători foarte buni, dar este greu cu temperatura şi umiditatea de acolo. Nu e uşor de jucat acolo.
Sunt lecţii mai mult din viaţa normală, ce se vede acolo, să apreciem ce avem aici pentru că acolo cred că pentru orice persoană care se naşte acolo, nu e uşor. Cred că aici în Europa avem natură, este foarte curat. Acolo oamenii sunt prea mulţi, oraşul este prea mare. Nu vreau să judec, dar nu e o viaţă deloc uşoară.
Ce am văzut acolo pe străzi... Sincer am fost şocat. Sunt echipe de tradiţie unde era stadionul plin şi sunt echipele care nu au atâtea condiţii, dar sportul numărul 1 este cricket.
Acolo, dacă ai puţin spatiu verde se zice de tine că eşti foarte bogat, acolo nu am avut terenuri, chiar e de apreciat pentru că acolo nu poţi ieşi la plimbare, nu găseşti natură verde.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sincer, îmi place România, acolo nu este uşor de trăit, am şi copii şi este mai uşor să fiu mai aproape de casă.", a declarat Jakub Vojtus.
- Citește și
- Lovitură după lovitură pentru FCSB! După Bîrligea şi Tănase, un alt om de bază din tabăra campioanei s-a accidentat
- Farul se pregăteşte pentru reluarea campionatului. Cum s-a descurcat trupa lui Gică Hagi în amicalul cu Cherno More Varna
- Laszlo Balint a debutat cu o victorie la Oţelul Galaţi! Fosta campioană nu a avut milă de o echipă de Liga 2
- Revenire importantă pentru CFR, înainte de derby-ul Clujului. Fotbalistul din lotul lui Petrescu a reluat antrenamentele
- "Tricolorul" care l-a nemulţumit pe Basarab Panduru în România - Bosnia: "Nu se face aşa ceva!"
- Cum s-a descurcat Rapid la primul meci de la remiza din derby-ul cu FCSB. Adversară din Liga 2 pentru trupa lui Şumudică
- Reacţia lui Tuchel după debutul pe banca Angliei: "Ştiu că pe viitor vom fi şi mai buni"
- "A vrut să facă el totul"! Vechiul rival al lui Mircea Lucescu l-a criticat după eşecul cu Bosnia: "Să admită că a greşit"
Afla mai multe despre: unirea slobozia, jakub vojtus, superliga, india