Nicolae Stanciu este foarte apreciat de fanii Spartei Praga, care chiar i-au transmis că ar fi bine să plece de la echipă pentru a putea progresa în carieră.
Sparta Praga are din nou un sezon slab, ocupând abia locul 5, la 17 puncte în spatele liderului Slavia Praga. Nicolae Stanciu a fost printre cei mai buni "praghezi" în acest sezon, cu 4 goluri şi 7 pase decisive, iar în presa din Cehia au apărut informaţii conform cărora mijlocaşul ar putea să o părăsească pe Sparta. Stanciu s-a destăinuit însă prietenului său de la Slavia Praga, Alexandru Băluţă.
"Am ţinut legătura cu el, am ieşit împreună la masă, am discutat. El nu se gândeşte la un transfer acum. Pentru el e important să se impună în continuare acolo şi sunt sigur că vor veni şi ofertele pentru el", a declarat Băluţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Băluţă speră să vină alături de Stanciu la echipa naţională pentru meciul cu Suedia din preliminariile Euro 2020, care se va disputa pe 23 martie.
"Mi-aş dori din tot sufletul. În primul rând trebuie să joc, să arăt că merit să fiu convocat. Trebuie să fiu în continuă creştere şi sunt sigur că voi fi convocat", a mai spus Băluţă.
Alexandru Băluţă s-a transferat în această vară de la U Criaiova la Slavia Praga, pentru 2,65 milioane euro. Pentru echipa cehă, mijlocaşul a înscris două goluri în 23 de apariţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru baluta, nicolae stanciu, sparta praga