Luka Modric a fost ovaţionat la primul său meci în faţa propriilor fani. Internaţionalul croat a fost introdus pe finalul partidei cu AC Milan şi întâmpinat cu aplauze şi urale de către fanii lui Real Madrid.
Şanse mari ca Modric să rămână şi din sezonul viitor la Real Madrid, în ciuda faptului că presa italiană anunţa posibilul său transfer la Inter Milano.
Sâmbătă seara, cu ocazia amicalului cu AC Milan, Modric a revenit în tricoul blanco şi a disputat primele minute din acest pre-sezon. A fost întâmpinat cu urale încă de când a ieşit la încălzire, când fanii blanco i-au strigat numele şi i-au cântat ”Cum să pleci, când te iubim atât de mult?!”.
În momentul intrării sale pe gazon, croatul a fost ovaţionat de un întreg stadion Santiago Bernabeu, semn clar al ataşamentului suporterilor madrileni, faţă de starul naţionalei Croaţiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În vârstă de 32 de ani, Modric joacă la Real Madrid din 2012.
257 de meciuri adună croatul în tricoul blanco în şase sezoane, 13 goluri şi 14 trofee în palmaresul său, patru dintre ele fiind trofee Uefa Champions League. În acest an, Luka Modric a condus naţionala Croaţiei spre finala Cupei Mondiale din Rusia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: luka modric, real madrid