Fostul fundaş belgian al lui Manchester City, Vincent Company, a oferit mai multe declaraţii, după ce a echipa engleză riscă să fie exclusă din Premier League.
Manchester City ar putea fi depunctată sau chiar exclusă din Premier League. Campioana Angliei este acuzată de încălcarea fair-play-ului financiar.
Reprezentanţii Premier League au confirmat că Manchester City urmează să fie depunctată sau chiar exclusă din campionatul Angliei în urma unei anchete începute în decembrie 2018.
Oficialii celui mai tare campionat din lume au descoperit că Manchester City a comis peste 100 de încălcări ale regulamentului UEFA în privinţa fair play-ului financiar.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În plus, Manchester City a fost acuzată că a forţat mai mulţi juniori să semneze contracte cu echipa de pe Etihad.
Vincent Kompany este antrenorul celor de la Burnley şi a vorbit despre situaţia în care se află în prezent fostul lui club, alături de care a reuşit să cucerească Premier League.
”Sunt puţin sceptic când se arată cu degetul atât de uşor!”
”Lumea vine la tine şi îţi spune că ai greşit, dar dacă s-ar uita fiecare la ei, cred că industria fotbalistică în general nu e cea care ar trebui să arate cu degetul de cele mai multe ori.
Cred că toţi au un fel de zâmbet pe faţă dacă ştiu despre ce e vorba în industria din fotbal. Sunt foarte sceptic când oamenii încep să arate cu degetul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fă tot ce e mai bun pentru tine şi încearcă să evoluezi de fiecare dată, dar sunt puţin sceptic când se arată cu degetul atât de uşor”, a spus Kompany, potrivit Sky Sports.
Afla mai multe despre: manchester city-premier league-kompany