You are here:

Vitali Kliciko n-a glumit. A ieşit pe stadă şi a împuşcat militari ruşi. Câţi inamici susţine că a ucis în prima seară: ”Operaţiunea a avut ceva succes”

Vitali Kliciko n-a glumit. A ieşit pe stadă şi a împuşcat militari ruşi. Câţi inamici susţine că a ucis în prima seară: ”Operaţiunea a avut ceva succes”

Special

Comentarii

Fraţii Vitali şi Vladimir Kliciko n-au glumit şi chiar au luat armele în mâini şi au împuşcat militari ruşi.

Ucrainenii se luptă intens cu armata rusă, în ciuda superiorităţii adversarului. Armata Ucrainei a reuşit să întreacă toate aşteptările şi a rezistat până acum eroic în faţa invadatorilor ruşi.

Printre cele mai crâncene bătălii se dau pentru apărarea capitalei Kiev şi fraţii Vitali şi Vladimir Kliciko - foşti campioni mondiali la categoria grea - s-au implicat activ şi chiar susţin că ucis militari ruşi.

Fraţii Kliciko n-au glumit. Au participat la o operaţiune pentru eliminarea militarilor ruşi din Kiev

Vitali Kliciko a avut o carieră senzaţională în box, la categoria grea, unde a intrat în galeria celor mai mari luptători din istoria acestui sport.

După ce s-a retras, Vitali Kliciko s-a implicat în politică şi în prezent este primar al Kievului. În acelaşi timp, este un factor foarte motivant pentru ucrainenii care luptă cu invadatorii ruşi.

Fraţii Vitali şi Vladimir Kliciko au anunţat de mai multe ori că sunt gata să pună mâna pe arme şi să treacă în prima linie, alături de soldaţii din armata Ucrainei, pentru a apăra Kievul. Şi se pare că n-au glumit.

Într-un interviu pentru Sky News, Vitai Kliciko a dezvăluit că a participat week-end-ul trecut la o operaţiune de eliminare a militarilor ruşi care au pătruns în Kiev.

Aceştia jucau mai ales rolul de sabotori şi până acum au fost vânaţi cu succes de forţele armatei Ucrainei. Vitali Kliciko susţine că, în timpul operaţiunii la care a participat, a împuşcat 6 militari ruşi:

”A avut ceva succes (n.r. operaţiunea), dar ei ne vânează. Stau ascunşi cu puştile cu lunetă şi chiar acum vreau să fac un anunţ, nu are nimeni voie să iasă din casă.

În primul rând, ne pasă de viaţa oamenilor noştri şi, pe de altă parte, încercăm să-i vânăm pe aceşti oameni (n.r. pe militarii ruşi infliltraţi în Kiev) şi este mult mai uşor dacă nimeni altcineva nu e pe stradă.

Am ucis câţiva (n.r. el împreună şi cei care au participat la operaţiune), cred că vreo 6 oameni, noaptea trecută (n.r. în week-end-ul trecut)”, a declarat Vitali Kliciko pentru Sky News.

În vârstă de 50 de ani, fostul campion mondial la categoria grea le-a transmis ruşilor că poporul ucrainean nu se va preda, indiferent de cât de puternică este armata invadatoare:

”Nu ne interesează cât de puternică este armata rusă, suntem gata să luptăm. Şi suntem gata să murim pentru ţara în care ne-am născut şi pentru familiile noastre, pentru că este casa noastră. Este viitorul nostru şi cineva vrea să vină la noi acasă şi să ne fure viitorul.

Există o mişcare patriotică uriaşă în aceste momente. Bătrâni, vă puteţi imagina? Medici, actori, actori de teatru, multe meserii care nu avut niciodată nicio aşteptare să lupte, să treacă la arme. Dar chiar acum vin la noi, sunt gata să lupte. Este uimitor”, a mai spus Vitali Kliciko.

Potrivit The Times, fraţii Vitali şi Vladimir Kliciko se află pe lista neagră a lui Vladimir Putin, care a trimis în Ucrainai mai multe grupuri de asasini să-i ucidă.

Afla mai multe despre: kliciko 

viewscnt
Articole similare