Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Vreau să stau să mă liniştesc”. Reacţia lui Ovidiu Burcă după ce Dinamo a pierdut cu 4-0 la Sibiu

”Vreau să stau să mă liniştesc”. Reacţia lui Ovidiu Burcă după ce Dinamo a pierdut cu 4-0 la Sibiu

Diverse

Comentarii

Formaţia Hermannstadt a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii.

Golurile au fost marcate de Balaure ‘5, ’53, Jipa ’19 şi Alhassan ‘90+1

În minutul 2, a fost anulat după consultarea VAR un gol al dinamoviştilor (Gregorio), pentru ofsaid.

Ovidiu Burcă, antrenorul echipei Dinamo, a tras primele concluzii după înfrângerea de la Sibiu.

”Ne-a bătut o echipă care ne-a dominat la toate capitolele. La fotbal, trebuie să ai stare de spirit, trebuie să ai agresivitate. Noi nu am avut. Nu mai are rost să discutăm despre planul tactic. Când toate duelurile sunt câştigate de adversari, e greu. Am făcut foarte multe greşeli prosteşti.

Poate că golul acela anulat ne-a bulversat puţin. Înscrisesem repede, apoi am luat gol repede. Din nou, primim gol şi nu avem capacitatea să întoarcem un rezultat. Ăsta e un aspect negativ care ne bântuie.

Nu ştiu dacă scorul e mare, e mic, am pierdut meritat. E un cumul de factori, nu poţi să spui doar mental, doar fizic, doar tactic. Când arăţi de maniera în care am arătat noi astăzi, trebuie să taci din gură, să pui capul în pământ şi să faci o analiză pentru a vedea ce e de făcut.

E greu să joci la Dinamo, dar vă asigur că jucătorii străini care au venit ştiu ce înseamnă clubul ăsta.

Vreau să stau să mă liniştesc, pentru că a fost un meci foarte prost. Lucrurile trebuie făcute în linişte. Suntem prea la cald, suntem prea supăraţi să discutăm acum”, a declarat Ovidiu Burcă.

Echipele care au evoluat:

  • Hermannstadt: Căbuz – Butean, V. Găman, I. Stoica (Bejan ’72), P. Medina – Jipa, Mino Sota (Biceanu ’65), Alhassan, Balaure (Oroian ’65) – Neguţ (Iancu ’46), D. Paraschiv (Fonseca ’84). Antrenor: Marius Măldărăşanu
  • Dinamo: Golubovic – Cr. Costin, Lucas Alves, Homawoo, Amzăr – N. Roşu (Iglesias ’59), Larrucea (Politic ’33), Bena, Ilic – Gregorio (Ghezali ’70), Abdallah (Bani ’59). Antrenor: Ovidiu Burcă

Afla mai multe despre: fc hermannstadtdinamoovidiu burcă 

viewscnt
Articole similare