Winnipeg Jets i-au condus pe Nashville Predators cu 1-0, cu 3-1 şi cu 5-3, doar pentru ca echipa oaspete să marcheze de 3 ori în ultimele 10 minute şi să plece cu două puncte obţinute în deplasare, care au urcat-o pe primul loc în conferinţa de Vest, la egalitate cu Vegas Golden Knights.
După o primă repriză albă, la MTS Center din Winnipeg, toate precauţiile au fost lăsate deoparte în ultimele 40 de minute şi s-au marcat 11 goluri din 71 de şuturi pe ambele porţi. La gazde, în primul său meci pentru Jets, de la transferul de la St. Louis, Paul Stastny a înregistrat un gol şi o pasă decisivă, iar canadienii conduceau cu 5-3 înaintea ultimelor 10 minute. Oaspeţii, conduşi de fundaşul elveţian Roman Josi, cu 5 puncte (record egalat al echipei), au revenit de fiecare dată şi Ryan Hartman, proaspăt achiziţionat de la Chicago, a înscris golul victoriei cu exact un minut înainte de final.
Prin victoria din Canada, Nashville a ajuns la 87 de puncte şi a egalat Las Vegas pentru primul loc în clasamentul conferinţei de Vest. Meciul a mai adus o bornă istorică pentru Predators, campionii en-titre ai conferinţei: managerul lor general, David Poile, a înregistrat victoria 1.319 a carierei de conducător de club şi va deveni cel mai prolific manager din istoria NHL. Joi dimineaţă, de la ora 05:00, Telekom Sport transmite în direct partida dintre Vancouver Canucks şi New York Rangers.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: winnipeg, nashville, nhl, hochei, spectacol