Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”A fost o ruşine!”. Fotbalistul de la Manchester United găsit ţap ispăşitor după eşecul istoric cu Liverpool: ”De ce stătea cu mâinile pe sus? Cerea să fie schimbat?”

”A fost o ruşine!”. Fotbalistul de la Manchester United găsit ţap ispăşitor după eşecul istoric cu Liverpool: ”De ce stătea cu mâinile pe sus? Cerea să fie schimbat?”
Comentarii

În urma eşecului istoric înreigstrat pe Anfield, contra marilor rivali de la Liverpool, Manchester United nu a scăpat de criticile dure ale fostelor glorii ale clubului, de pe vremea lui Sir Alex Ferguson.

Liverpool a umilit-o pe Manchester United, pe Anfield Road, scor 7-0, într-un meci din etapa a 26-a a Premier League. 

Gakpo (43, 50), Nunez (48, 76), Salah (66, 83) şi Firmino (88) au marcat golurile unei victorii istorie a lui Liverpool în faţa rivalii de o viaţă.

Fotbalistul de la Manchester United găsit ţap ispăşitor după eşecul istoric cu Liverpool: ”De ce stătea cu mâinile pe sus? Cerea să fie schimbat?”

Au apărut o serie de reacţii după acest meci istoric, iar foştii mari fotbalişti ai lui Manchester United au cricat jocul jenant prestat de elevii lui Erik ten Hag.

Poate cel mai criticat jucător al ”diavolilor” a fost Bruno Fernandes, care a fost luat în colimator de Garry Neville. Fostul mare fundaş lateral nu a avut milă de mijlocaşul portughez, ironizându-l pe alocuri.

”Trebuie să spun că a fost un dezastru. Comportamentul lui Bruno Fernandes din repriza a doua a fost o ruşine. De ce stătea cu mâinile pe sus? Cerea să fie schimbat?

Ten Hag a gestionat bine astfel de momente în trecut, dar acesta este cel mai dificil. Manchester United a fost făcută praf, jucătorii nu au arătat nimic.

Nu am considerat-o niciodată pe Manchester United candidată la câştigarea titlului. Poate că meciul ăsta e doar un accident, dar nu ai cum să pierzi 0-7 când eşti la Manchester United.

În primele 40 de minute a fost o evoluţie clasică de meci în deplasare. Repriza a doua, o ruşine, cu Bruno Fernandes, căpitanul echipei, care a fost jenant în unele momente”, a declarat Gary Neville la Sky Sports, citat de BBC.

Totodată, Roy Keane, fostul mare căpitan al lui Manchester United, a avut reproşuri dure pentru actuala echipă condusă de ten Hag.

”O zi şocantă. Jucătorii cu experienţă au fost penibili. Nu au arătat nicio abilitate de lideri. Este o zi foarte grea pentru Manchester United. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am luat niciodată parte la o înfrângere ca asta. Jucătorilor le va fi ruşine. Când lucrurile au devenit dificile, au dispărut.

Când United merge pe Anfield, nimic nu mai are logică. Este cel mai ostil loc. Jucătorii nu au arătat niciun pic de mândrie sau de dorinţă.

Liverpool a fost extraordinară. Jucătorii au avut dorinţă, au avut energie. Liverpool a arătat ca în zilele bune, dar, pentru United, este o zi ruşinoasă”, a adăugat şi Keane, conform sursei menţionate.

În clasamentul din Premier League, Liverpool se clasează pe locul 5, cu 42 de puncte, în timp ce Manchester United se poziţionează a treia, cu 49 de puncte.

Afla mai multe despre: manchester unitedpremier leaguebruno fernandes 

viewscnt
Articole similare