You are here:

A luat titlul cu FCSB şi pleacă. CFR Cluj stă la pândă şi îi pune un contract uriaş pe masă

A luat titlul cu FCSB şi pleacă. CFR Cluj stă la pândă şi îi pune un contract uriaş pe masă

FCSB

Comentarii

Jucătorul celor de la FCSB, Risto Radunovic (32 de ani), ar putea pleca de la campioana României şi ar semna cu o rivală din campionat.

Unul dintre titularii FCSB-ului pleacă şi sunt şanse mari să semneze cu rivala CFR

FCSB a devenit campioana României, după nouă ani de pauză şi se fac deja primele pregătiri în ceea ce priveşte conturarea lotului pentru stagiunea următoarea.

Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange

Risto Radunovic ar putea fi unul dintre jucătorii care ar putea părăsi gruparea bucureşteană. Ovidiu Popescu este şi el în aceeaşi situaţie.

Legat de fundaşul stânga, acestuia îi expiră contractul în iarna viitoare şi au existat deja câteva runde de negocieri pentru prelungirea înţelegerii.

Totuşi, nu s-a ajuns până acum la un consens în ceea ce priveşte oferta conducerii FCSB-ului şi cerinţele financiare din partea jucătorului.

Astfel, Radunovic ar putea pleca de la campioana României, iar o posibilă viitoare destinaţie este şi CFR Cluj, conform Prosport.

Şefii grupării din Gruia i-ar oferi internaţionalului muntenegrean un contract valabil două sezoane, cu posiblitatea prelungirii pe încă un an, şi un salariu dublu faţă de cât câştigă acesta la FCSB. Mai mult, jucătorul ar primi şi 150.000 de euro la semnătură.

Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange

Risto Radunovici a ajuns la FCSB în ianuarie 2021, de la Astra Giurgiu. Cotat la 1,4 milioane de euro, fundaşul stânga a jucat 136 de meciuri şi a livrat cinci goluri şi 14 pase decisive pentru gruparea roş-albastră.

Afla mai multe despre: fcsbristo radunoviccfr clujsuperliga 

viewscnt
Articole similare