You are here:

Alertă în naţionala Argentinei. Messi, sceptic în privinţa participării la Mondialul din 2026: "Eu acum mă gândesc la altă competiţie"

Alertă în naţionala Argentinei. Messi, sceptic în privinţa participării la Mondialul din 2026: "Eu acum mă gândesc la altă competiţie"

Lionel Messi

Comentarii

Lionel Messi, căpitanul selecţionatei Argentinei, alături de care a cucerit anul trecut titlul de campion al lumii, rămâne evaziv în privinţa participării sale la următoarea ediţie a Cupei Mondiale, care va avea loc în anul 2026 şi va fi găzduită în comun de Statele Unite, Mexic şi Canada.

"Nu ştiu dacă voi ajunge la Cupa Mondială, am spus deja acest lucru. Încă nu mă gândesc la asta, pentru că e departe. Mă gândesc la Copa America (din 2024, programată în Statele Unite - n.r.)" , a spus superstarul argentinian, cu 176 de meciuri disputate sub culorile naţionalei "albiceleste", pentru care a marcat luna aceasta al 104-lea său gol, împotriva Ecuadorului (1-0).

"După Copa America o să vedem, depinde cum mă simt. O să văd zi de zi. Au mai rămas trei ani", a adăugat Messi, care va avea 39 de ani în momentul desfăşurării următorului Mondial.

În această săptămână, Lionel Messi a părăsit terenul în minutul 37 al meciului câştigat miercuri de Inter Miami, scor 4-0, în faţa formaţiei Toronto, în liga MLS. Starul argentinian este deja indisponibil pentru următorul meci.

Deşi nu a părut să se plângă de vreo accidentare evidentă, antrenorul său Gerardo "Tata" Martino a indicat că Messi a suferit de probleme musculare după meci. Acesta a fost deja motivul invocat sâmbăta trecută pentru neprezentarea argentinianului la înfrângerea cu 5-2 cu Atlanta United.

Miercuri, septuplul câştigător al Balonului de Aur a părut inconfortabil şi s-a mişcat cu prudenţă înainte de a-i preda banderola de căpitan coechipierului DeAndre Yedlin şi de a părăsi terenul. Martino a anunţat că Messi este deja indisponibil pentru meciul de duminică, de la Orlando.

Miami a mai pierdut un jucător important în acest meci, când Jordi Alba a ieşit accidentat cu două minute înainte de Messi. Fundaşul stânga nu a fost folosit nici în weekend, din cauza unor probleme musculare.

Afla mai multe despre: lionel messi 

viewscnt
Articole similare