You are here:

Alex Mitriţă, criticat după ce s-a plâns de oboseală, la capătul meciului cu Petrolul: "Băi, e începutul de campionat"

Alex Mitriţă, criticat după ce s-a plâns de oboseală, la capătul meciului cu Petrolul: "Băi, e începutul de campionat"
Comentarii

Alex Mitriţă, golgheterul Universităţii Craiova în sezonul precedent, a avut parte de o declaraţie neaşteptată la capătul partide cu Petrolul Ploieşti, încheiată cu scorul de 0-0.

Cel mai important jucător al oltenilor, Alex Mitriţă, s-a plâns de programul încărcat şi de partidele dificile de care echipa sa a avut parte, pe acest început de sezon. 

Căpitanul echipei a remarcat importanţa punctului obţinut pe teren propriu în faţa celor de la Petrolul, formaţie care a reuşit să se impună împotriva celor de la Rapid, în etapa trecută.

Alex Mitriţă: "Sper să avem o zi, două libere să ne reîncărcăm"

"Important e că nu am pierdut, am luat un punct şi sper să avem o zi, două libere să ne reîncărcăm. Am simţit oboseala în teren. Petrolul nu ştiu dacă a legat patru-cinci pase, a stat mai mult în defensivă. Am încercat să îi desfacem, dar nu am putut. Ne axăm pe campionat, nu am pierdut în seara asta, nu trebuie să fim aşa trişti. Am scos un punct", a spus Alexandru Mitriţă, la flash interviu.

Basarab Panduru a auzit această declaraţie şi l-a criticat aspru pe căpitanul oltenilor, în condiţiile în care sezonul a început în urmă cu câteva săptămâni.

"Te aştepţi la orice numai zile libere să nu ceară. Băi, e începutul de campionat", a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.

Universitatea Craiova se deplasează la Sf. Gheorghe pentru un duel împotriva celor de la Sepsi, în etapa a 5-a din Superliga.

Afla mai multe despre: universitatea craiovaalex mitritabasarab panduru 

viewscnt
Articole similare