Fotbaliştii tineri din Liga 1 continuă să fie monitorizaţi de cluburile din străinătate. Recent, o publicaţie din SUA a anunţat că atacantul Universităţii Craiova, Jovan Markovic (20 de ani), a ajuns pe lista celor de la FC Dallas, club din MLS.
Americanii anunţă o posibilă plecare a lui Markovic în MLS
Mihai Rotaru a vândut pe sume importante în ultimii ani. De la Universitatea Craiova au plecat jucători precum: Vladimir Screciu (2 milioane de euro/Genk), Alexandru Băluţă (2.6 milioane de euro/Slavia Praga), Andrei Ivan (3 milioane de euro/Krasnodar), Alexandru Cicâldău (6.5 milioane de euro/Galatasaray), Alexandru Mitriţă (8 milioane de euro/NY City FC) sau Valentin Mihăilă (9 milioane de euro/Parma).
Oltenii pot continua transferurile pe bani mulţi cu Elvir Koljic, Ştefan Baiaram sau Jovan Markovic, atacant care ar fi ajuns în atenţia unui club important din MLS.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Dallas va rămâne fără oameni importanţi din atac, iar publicaţia Bgdsoccer.com susţine că Jovan Markovic poate fi o soluţie de viitor: "Născut la Belgrad, Markovic a arătat o formă bună în prima ligă din România, în ciuda minutelor puţine de pe tere, de când şi-a făcut debutul la 15 ani şi jumătate. Recent, a fost alegerea selecţionerului României pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial şi a strâns 140 de minute în trei partide", a susţinut sursa citată.
De asemenea, publicaţia din SUA scrie că atacantul român ar fi cea mai ieftină variantă de pe lista atacanţilor care ar putea veni la FC Dallas.
Universitatea Craiova a vândut, deja, un fotbalist în MLS. În 2019, Mihai Rotaru a primit 8 milioane de euro pentru plecarea lui Alexandru Mitriţă la NY City.
Markovic, salt uriaş în carieră în decurs de câteva luni
Internaţionalul român a înregistrat un progres în ultima perioadă. În 2020, el a fost cedat sub formă de împrumut la Academica Clinceni, dar a revenit la Universiatatea Craiova în acest sezon. După câteva partide disputate în echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf, Jovan Markovic a primit convocarea lui Mirel Rădoi în echipa naţională.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 200.000 de euro e cota atacantului român, care mai are contract cu clubul din Oltenia până în 2024.
Reghecampf sare în apărarea lui Markovic: ”Nu cred că a fost vinovatul principal de la naţională"
Afla mai multe despre: universitatea craiova, jovan markovic, transfer jovan markovic