CFR Cluj a fost eliminată din Conference League în urma înfrângerii cu Randers, scor 1-2.
CFR Cluj nu a reuşit să replice forma bună din ultimele sezoane din cupele europene şi a fost eliminată în ediţia inaugurală a Conference League încă din grupe.
Meciul cu Randers a fost cel ce a decis soarta clujenilor, care vor termina grupa pe ultima poziţie indiferent de rezultatele din ultima etapă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce au fost eliminaţi şi din cupă de Universitatea Craiova, jucătorii lui Dan Petrescu se vor concentra doar asupra campionatului, pe care este foarte probabil să îl câştige pentru a cincea oară la rând.
După eşecul din Danemarca, Andrei Burcă a transmis un mesaj clar, că el şi colegii săi nu au nicio scuză pentru parcursul slab şi că acum sunt nevoiţi să se regrupeze şi să se concentreze exclusiv pe Liga 1.
Mssajul clar al lui Andrei Burcă după înfrângerea cu Randers
”Suntem supăraţi că nu am reuşit să câştigăm, ne-am dorit asta foarte mult. Am încercat să câştigăm la 1-1, am plecat foarte mulţi pe atac, dar am luat acel gol din lovitură liberă.
Suntem toţi supăraţi, dezamăgiţi de acest parcurs european, ne aşteptam la mult mai multe reuşite în această grupă, dar acum este de prisos să vorbim.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Trebuie să ne regrupăm şi să câştigăm următorul meci, de luni. Mi se pare că suntem oameni mici dacă încercăm să ne ascundem după lipsa şansei sau astfel de treburi.
Trebuie să privim realitatea în faţă, nu a fost cel mai bun parcurs european. Nici în preliminarii nu a fost ce ne-am dorit, trebuie să recunoaştem. Veniserăm după 2 ani în care făcuserăm performanţe, am ieşit din grupa de Europa League.
Trebuie să fim bărbaţi, să ne privim în ochi, să ne strângem, să ne unim, pentru că ne aşteaptă un campionat foarte lung, este important să-l câştigăm”, a declarat Andrei Burcă.
În cele cinci etape disputate până acum în Conference League, CFR Cluj a reuşit să marcheze doar două goluri, remizând o partidă şi pierzând patru.
- Citește și
- Dan Petrescu se apără după campania ratată din Conference League: ”În ultimii cinci ani doar CFR a făcut ceva în Europa”
- O nouă super forţă în Liga 1? Ar urma să facă cele mai tari transferuri din această iarnă: ”Ce, nu poate să ia titlul?”
- Riscul pe care şi-l asumă FRF prin întârzierea numirii unui selecţioner: ”Mi-e ca nu cumva să se întâmple asta” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: cfr cluj