Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Basarab Panduru laudă revelaţia Superligii. ”Ei se antrenează cum trebuie. Restul se pregătesc precum Manchester City” | EXCLUSIV

Basarab Panduru laudă revelaţia Superligii. ”Ei se antrenează cum trebuie. Restul se pregătesc precum Manchester City” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Oţelul Galaţi a luat prin surprindere Liga 1, iar după 12 etape, nou-promovata este la doar două puncte distanţă de ultimul loc de play-off.

Fără nume mari în lot şi cu un buget modest, formaţia pregătită de Dorinel Munteanu a demonstrat că poate pune probleme oricărei echipe din România, prin muncă şi disciplină, reţetă cu care roş-alb-albaştrii au câştigat titlul în 2011.

Panduru a lăudat modul în care se pregăteşte Oţelul lui Dorinel Munteanu

Invitat în studioul Orange Sport, Basarab Panduru a lăudat felul prin care Oţelul a reuşit să obţină rezultate. Expertul este de părere că toate echipele din Superligă ar trebui să urmeze exemplul gălăţenilor când vine vorba de antrenamente. 

”Mie mi se pare că trebuie să fii jucător, nu director sportiv. Nu este normal să îl cerţi tu pe antrenor. Nu ai voie să spui ce îţi trece ţie prin cap şi să nu ai nicio limită. Asta se face la noi în România! De aia e bine că a venit Dorinel acum cu rezultate.

Fiecare îşi dă cu părerea, fiecare e antrenor, iar antrenorul nu mai este antrenor. Cine îşi dă cu părerea la Dorinel şi la Hagi? Mie nu îmi place că lumea vorbeşte acum. Atunci când făcea Dorinel pregătirea aia, lumea spunea că nu se mai face aşa ceva. Fotbalul nostru de aia a ajuns cum a ajuns aici. Noi ne antrenăm ca ăia de la City şi nu ne mai antrenăm cum ar fi normal să ne antrenăm. 

Echipa lui Dorinel aleargă de rupe într-un meci. Dacă ne antrenăm ca Manchester City câte 45 de minute, pe posesie, pe glezna fină (n.r. ironic)”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

Oţelul Galaţi este pe locul nouă în Superligă, la două lungimi distanţă de ultimul loc de play-off, ocupat de Hermannstadt. În ultima etapă, gălăţenii au fost învinşi de campioana Farul, pe teren propriu, scor 0-1.

Prima reacţie după ce soţia lui Dorinel Munteanu vrea să înregistreze stema clubului la OSIM, pe persoană fizică

Dorinel Munteanu a vorbit după meci despre prestaţia echipei sale împotriva Farului, dar şi despre scandalul momentului de la Galaţi. Conform celor apărute în gsp.ro, soţia lui Dorinel Munteanu a depus la OSIM o cerere prin care solicită să i se acorde drepturile de proprietate asupra stemei clubului Oţelul Galaţi.

”Un joc foarte echilibrat, un joc care s-a decis printr-un gol stupid pentru că desfăşurarea jocului a fost cu totul şi cu totul alta.

(n.r. legat de stemă şi situaţia contabilă) Nu ştiu dacă există vreun gălăţean să afirme că, de când a preluat Dorinel Munteanu echipa, cu soţia la nivel de contabilitate, clubul merge prost. Clubul merge foarte foarte bine”, a declarat Dorinel Munteanu după meciul cu Farul. 

Afla mai multe despre: basarab pandurusuperligaotelul galati 

viewscnt
Articole similare