Wayne Rooney i-a criticat pe Harry Kane şi Jude Bellingham pentru evoluţiile slabe pe care le au în naţionala Angliei la EURO 2024.
Kane şi Bellingham, criticaţi dur de o legendă a Angliei: ”Frustrare”
Anglia a câştigat Grupa C, cu 5 puncte, o grupă din care au mai făcut parte Danemarca, Slovenia şi Serbia.
Cu toate că nu a pierdut până acum, reprezentativa pregătită de Gareth Southgate nu a impresionat, iar vedetele engleze şi-au primit criticile cuvenite din partea analiştilor din Anglia.
Wayne Rooney, fostul mare atacant englez, a avut un discurs dur la adresa lui Jude Bellingham, pe care îl vede drept principalul vinovat pentru evoluţiile slabe ale naţionalei engleze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”De trei sau patru ori în prima repriză cu Slovenia, Bellingham nu şi-a putut ascunde frustrarea. Se întorcea să se uite la alţii şi îşi ridica braţele. Un astfel de limbaj corporal trimite un mesaj fanilor, colegilor săi de echipă, managerului.
Sper doar ca frustrarea să nu ajungă până în punctul în care va primi un cartonaş roşu sau să facă o prostie şi să se accidenteze. Împotriva Sloveniei, părea că se apropie. A fost la un pas de a se izbi de panourile publicitare. Frustrare”, a scris Rooney, în puclicaţia The Times, conform Daily Mail.
Nici Harry Kane nu a fost ocolit de reproşurile lui Wayne Rooney. Acesta a fost criticat pentru atitudinea sa.
”Ar fi trebuit să-i vedem pe Harry, Jordan Pickford, Kyle Walker şi alţi jucători seniori în faţă. În schimb, au fost Anthony Gordon şi Cole Palmer. Şi asta după toate chestiile de la sfârşit, când fanii aruncau cu pahare de bere înspre Gareth Southgate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Atunci ai nevoie de băieţii cu experienţă să fie în faţa microfoanelor, calmând totul. Cei tineri s-au descurcat bine, dar a fost o presiune mare la care au fost supuşi”, a mai notat Wayne Rooney.
- Citește și
- Niţă a dezvăluit când a aflat că va fi titularul României la EURO 2024: ”Selecţionerul are o tactică”. Cum se înţelege cu Moldovan
- Ce a declarat Cristi Chivu despre meciul România - Olanda: ”Avem o selecţionată fără nume mari sau fără staruri”
- Număr impresionant de suporteri români la EURO 2024. Pe ce loc se află ”Marea galbenă” în clasamentul fanilor prezenţi în Germania
Afla mai multe despre: euro 2024, anglia, wayne rooney