Căpitanul naţionalei Iranului, Ehsan Hajsafi, a vorbit despre situaţia din ţara sa, duminică, înaintea primului meci al reprezentativei iraniene la Cupa Mondială din Qatar, el precizând că alături de colegii săi îi susţine pe protestatari, relatează BBC şi CNN. “Trebuie să acceptăm faptul că condiţiile din ţara noastră nu sunt bune şi că oamenii nu sunt fericiţi”, a afirmat fotbalistul.
Căpitanul naţionalei Iranului susţine la Cupa Mondială din Qatar protestele din ţara sa
„Înainte de orice altceva, aş dori să transmit condoleanţe tuturor familiilor îndoliate din Iran”, a declarat Hajsafi la începutul unei conferinţe de presă. „Ar trebui să ştie că suntem alături de ei şi că îi susţinem. Şi că suntem de acord cu ei în ceea ce priveşte condiţiile din ţară.
Nu putem nega faptul că în ţara mea condiţiile nu sunt bune şi jucătorii ştiu asta. Suntem aici, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim vocea lor sau că nu trebuie să-i respectăm. Trebuie să luptăm, să jucăm cât putem de bine şi să înscriem goluri. Şi sper că se vor schimba condiţiile conform aşteptărilor oamenilor”, a mai spus fotbalistul.
În ultimele luni, în Iran a avut loc manifestaţii reprimate sângeros.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Activiştii pentru drepturile omului au anunţat că peste 400 de protestatari au murit şi alţi 16.800 au fost arestaţi.
Liderii Iranului susţin că protestele sunt „revolte” orchestrate de inamicii străini ai ţării.
Naţionala Iranului joacă la Cupa Mondială în grupa B, cu Anglia, SUA şi Ţara Galilor. Iranienii au programat primul meci luni, cu Anglia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Lansează acuzaţii după Moldova - România 0-5! "La noi nu se face nimic. Foarte multe rezultate se hotărăsc prin birouri, meciuri trucate"
- Franţa, campioana olimpică, învinsă în finala mică de coşmarul României. Muntegru, medalia de bronz la Campionatul European de handbal feminin
- ”Nu cred că e aşa mare diferenţa între noi. Cred că am prins o seară proastă”. Vadim Raţă, surprins de înfrângerea la scor suferită împotriva României
- Tricolorii au prins curaj după victoria la scor cu Moldova: "Nu mai avem nicio scuză. Vrem să mergem la EURO"
- Concluziile lui Edward Iordănescu după victoria clară cu Moldova: "România are viitor". Ce promisiune a făcut pentru Ziua Naţională: "Sper să reuşim"
- Norvegia - Danemarca 27-25. Naţionala scandinavă de handbal feminin, campioană europeană pentru a noua oară
Afla mai multe despre: ehsan hajsafi