România a reuşit să câştige al doilea meci de la această acţiune, după ce fusese înfrântă în primul, de Slovenia, scor 1-2. ”Tricolorii” au învins-o pe Republica Moldova, la Chişinău, scor 5-0. În urma partidei, Vadim Raţă a afirmat că nu crede că diferenţa dintre cele două echipe este reflectată de rezultatul de pe tabelă.
Republica Moldova a început meciul cu România cu patru jucători din Liga 1 în teren, Igor Armaş, Vadim Raţă şi Vadim Raţă, de la FC Voluntari, şi Virgiliu Postolachi, de la UTA Arad.
Din păcate pentru cei patru, echipa gazdă a suferit o înfrângere răsunătoare, scor 0-5. Olimpiu Moruţan, Daniel Paraschiv şi Adrian Rus au reuşit să marcheze primele lor goluri la naţională.
În urma partidei, Vadim Raţă a afirmat că este surprins de rezultat, întrucât nu consideră că diferenţa dintre cele două selecţionate este atât de mare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul care nu a petrecut nici o lună la FCSB a afirmat că, cel mai probabil, Moldova doar a prins o seară mai proastă.
Vadim Raţă, surprins de înfrângerea la scor suferită împotriva României
”Ştiam că naţionala României are mai multă calitate decât echipa noastră. Am încercat printr-un joc tactic să echilibrăm puţin acest joc.
Nu ştiu ce s-a întâmplat, cred că am prins o seară mai proastă. Nu credeam că este aşa mare diferenţa între noi şi nu cred nici acum, dar ăsta este scorul.
Da, tocmai d-asta. M-a surprins faptul că a fost o diferenţă atât de mare. Îi felicit că au făcut un meci foarte bun. Nu ştiu ce să zic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sunt puţin supărat, în primul rând pentru suporterii veniţi pe stadion. Au stat în frigul ăsta, ne-au susţinut şi noi n-am putut să-i facem fericiţi, măcar puţin.
Cred că meciul ăsta, nu ştiu, ne dă mult de gândit. Cred că acest meci putea fi ca o probă pentru jucătorii pe care îi aveam noi ca să ajungă în campionatul României.
Cred că s-au uitat mulţi antrenori din România era o şansă bună pentru ei. Trebuie să arătăm la meciurile din preliminariile Campionatului European că avem valoare.
Sper să facem faţă cât mai bine. În primul rând, venim să jucăm pentru suporterii aceştia, care aţi văzut că au venit în frig să ne susţină. Doar pentru ei venim să jucăm”, a declarat Vadim Raţă, la Pro Arena.
- Citește și
- FOTO | Alex Cicâldău, gol fabulos împotriva Moldovei! Mijlocaşul a înscris direct din lovitură liberă
- Un fotbalist, ”îndepărtat de la echipa naţională” a României dintr-un motiv ”nu neapărat fotbalistic”: ”Eu am nişte informaţii” | EXCLUSIV
- ”L-am dat afară, vă jur. Se uita dacă i-a ieşit biletul după meci”. Fotbalistul, OUT după ce l-a şocat pe MM Stoica: ”Să nu mai aud de el” | EXCLUSIV
- Decizia luată de Edi Iordănescu înaintea partidei cu Moldova l-a scos din minţi pe Panduru: ”Am spus-o de 100 de ori, dar o mai spun o dată” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: vadim raţă