You are here:

Ce se întâmplă cu Ianis Hagi în Spania. ”A avut oportunităţi, dar nu a profitat de ele”. Momentul cheie considerat pentru decăderea sa la Alaves

Ce se întâmplă cu Ianis Hagi în Spania. ”A avut oportunităţi, dar nu a profitat de ele”. Momentul cheie considerat pentru decăderea sa la Alaves

Stranieri

Comentarii

Internaţionalul român Ianis Hagi (25 de ani) a fost subiectul unui amplu articol în presa din străinătate cu privire la situaţia sa de la Alaves.

Ianis Hagi trece printr-un moment dificil la Alaves, probabil cel mai complicat de când a ajuns la formaţia din La Liga.

El este împrumutat în Spania de Glasguw Rangers pentru sezonul în curs, dar mijlocaşul român nu mai prinde minute foarte multe de joc în ultima perioadă de timp.

Până în prezent, Ianis Hagi a jucat 20 de meciuri la Alaves, reuşind două goluri şi o pasă decisivă, în toate competiţiile, dar în etapele recente a primit foarte puţin timp de joc din partea antrenorului Luis Garcia.

”Ianis Hagi nu a avut nicio problemă fizică”. Care este problema cu fotbalistul român la Alaves

Mai exact, în ultimele opt runde din La Liga, mijlocaşul de 25 de ani a fost rezervă neutilizată de şase ori, iar în restul de două ori a intrat pe teren doar câteva minute: 13 cu Barcelona şi patru cu Villareal.

În tot acest context, gazetarii din Spania au vorbit despre situaţia îngrijorătoare în care a ajuns Ianis Hagi la Deportivo Alaves şi ce îl poate aştepta în continuare pe internaţionalul român.

”A fost un moment cheie atunci când a ratat penalty-ul contra Almeriei. De atunci a părut că şi-a pierdut încrederea. Antrenorul a spus mereu că are încredere în el că îşi va reveni, însă pe aceeaşi poziţie are mai mulţi jucători peste ele. Jon Guridi, care joacă pe aceeaşi poziţie, este unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei.

Ianis Hagi nu a avut nicio problemă fizică, este doar vorba de încredere şi adaptarea la ritmul fotbalului spaniol. Transferul lui Ianis Hagi a fost primit atât cu scepticism, cât şi cu speranţă. Era văzut drept un jucător care căuta să îşi recapete cea mai bună formă în Vitoria.

Fanii erau cumva împărţiţi – unii aveau încredere în calităţile lui indiscutabile, iar alţii nu erau convinşi că se va potrivi într-o echipă care se bazează mai mult pe grup decât pe individualităţi.

Împrumutul nu este productiv având în vedere că Ianis nu prea joacă. A avut oportunităţi la începutul sezonului, dar nu a profitat de ele. Nu e vorba că a jucat rău, dar i-a lipsit ceva care să-i permită să joace la acelaşi nivel cu al coechipierilor. Acum e ieşit din primul 11 de mai bine de două luni”, a notat jurnalistul spaniol Inigo Minon, pentru Rangers Review.

În clasamentul din La Liga, Alaves ocupă locul 12, cu 29 de puncte, după 26 de etape, în timp ce Rangers este lider în Scoţia, cu 67 de puncte după 27 de etape.

Afla mai multe despre: ianis hagialavesla ligastranieri 

viewscnt
Articole similare