You are here:

Ce spune Rotaru despre ”tunul” pe care ar vrea să-l dea pentru funcţia de antrenor la U Craiova: ”Soţia mea s-a supărat”

Ce spune Rotaru despre ”tunul” pe care ar vrea să-l dea pentru funcţia de antrenor la U Craiova: ”Soţia mea s-a supărat”
Comentarii

Mihai Rotaru a fost întrebat despre informaţia apărută în presa din Azerbaijan, cum că i-a oferit lui Laurenţiu Reghecampf un Bugatti Veyron drept primă de instalare.

Zilele trecute, în presa din Azerbaijan a apărut o informaţie foarte surprinzătoare. Jurnaliştii de acolo au scris că Mihai Rotaru îl vrea înapoi pe Laurenţiu Reghecampf şi i-ar fi făcut o ofertă specifică mai degrabă fotbalului arab.

Site-ul sportinfo.az a scris că Mihai Rotaru i-ar fi propus lui Reghecampf un salariu lunar de 40.000 de euro, plus un Bugatti Veyron, o super maşină care costă aproape două milioane de euro.

Cum a comentat Mihai Rotaru zvonul cum că i-a propus lui Reghecampf un Bugatti Veyron

Universitatea Craiova este în căutarea unui antrenor principal după ce Mirel Rădoi şi-a dat demisia.

Unul dintre antrenorii pe care Mihai Rotaru i-ar avea pe listă ar fi Laurenţiu Reghecampf, care în sezonul trecut a avut un parcurs bun cu Universitatea Craiova.

În prezent, Reghecampf este sub contract cu Neftchi Baku, dar se vorbeşte tot mai mult despre plecarea sa. În acest context, jurnaliştii azeri au venit cu o informaţie care a surprins pe toată lumea.

Potrivit sportinfo.az, Mihai Rotaru i-ar fi propus lui Reghecampf un salariu de 40.000 de euro pe lună, plus un Bugatti Veyron ca primă de instalare.

Mihai Rotaru a fost întrebat despre acest zvon şi s-a amuzat destul de mult când a comentat. Ba chiar spune că a primit şi un mesaj de la Reghecampf, care s-a amuzat la fel de mult:

”E din ciclul ”hai să râdem cu poporul azer!” Trebuie să recunoaşteţi că presa azeră v-a dat clasă. Nimeni din presa românească de până acum n-a putut să scornească o asemenea enormitate.

Deci mie copiii aceia mi se par fabuloşi. Ca să facem o glumă, de maşini pe Mirel Rădoi trebuie să-l întrebaţi (n.r. fostul selecţioner este foarte pasionat de maşini de lux), nu pe mine. Dar cu Bugatti, am spus-o tuturor, cred că m-aş putea descurca, în sensul că ai mei copii de puzzle, de Lego, de machete.

Unul dintre copiii mei chiar este foarte pasionat de machete. Şi cred că aş putea să mă descurc în sensul acesta cu Bugatti. Problema e cu cei 40.000 de euro pe lună, că pe ăia nu ştiu de unde să-i scot. Acolo am o problemă.

Mi-a dat şi Reghe mesaj şi el mi-a spus că vrea albastru sau negru (n.r. culoarea maşinii). Eu am rămas prieten cu el, nu suntem certaţi. Şi a văzut ştirea şi mi-a dat mesaj. Chiar nu mai vorbisem cu el de ceva timp şi mi-a dat mesaj că vreau alb (n.r. iniţial a zis albastru) sau negru, da?

Nu, este o enormitate. Tot în glumă le-am spus prietenilor că de azi înainte să mă poreclească ”arabul” sau ”nababul”.

Soţia mea s-a supărat de dimineaţă. N-a vrut să înţeleagă că nu e adevărat. A zis: ”iubi, tu cu Bugatti Veyron... eu nu ştiam că ai asemenea posibilităţi”. Am crescut în ochii ei şi în ochii copiilor, se uită atlfel la mine (n.r. râde)”, a comentat Mihai Rotaru la Sport Total FM.

Afla mai multe despre: reghecampf 

viewscnt
Articole similare