Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali anunţă că transferă ”un super jucător”. Ţinta lui costă 4 milioane de euro

Gigi Becali anunţă că transferă ”un super jucător”. Ţinta lui costă 4 milioane de euro

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a anunţat că FCSB ar putea transfera în iarnă un ”super jucător”.

Patronul FCSB a avut o nouă ieşire după ce FCSB a pierdut cu 1-0 derby-ul cu CFR Cluj. Dacă ar fi câştigat acest meci, FCSB avea o şansă să termine anul pe locul 3 şi s-ar fi apropiat la 7 puncte de liderul Farul.

Gigi Becali susţine că echipa ar avea nevoie de încă un transfer, ”un super jucător” care să conducă jocul aşa cum îşi doreşte el.

Gigi Becali vrea să transfere un super jucător. Un nou asalt la Bauza?

FCSB a făcut la începutul sezonului nu mai puţin de 12 transferuri, dar Gigi Becali se declară în continuare nemulţumit de jocul echipei. De altfel, în iarnă ar urma să plece 4-5 jucători dintre cei pe care i-a transferat.

Patronul FCSB ia însă în calcul să investească din nou în aducerea de jucători. Gigi Becali susţine că îşi doreşte să transfere un ”super jucător” în stilul lui Juan Bauza, de la FC U Craiova:

”Dacă voi lua vreun jucător, voi lua un super jucător. Nu are rost, că mi-am făcut o părere despre echipă, am văzut situaţia. Nu avem ce căuta cu Garita, nici Pitu (n.r. că nu-i doreşte). Ne interesează un jucător care să lumineze jocul, gen Bauza.

Nu mă interesează Bahassa, că am acolo. Mă interesează un jucător precum Bauza, nu neapărat el, în stilul lui”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.

N-ar fi exclus ca Gigi Becali să revină în iarnă cu o ofertă pentru Juan Bauza. El l-a mai dorit şi în vară, însă Adrian Mititelu n-a vrut să renunţe la cel considerat vedeta echipei. Mai ales că tot atunci l-a vândut şi pe Andrea Compagno la FCSB.

În plus, Adrian Mititelu speră că Juan Bauza va pleca pe o sumă importantă de bani, peste 4 milioane de euro:

”Nu ştiu de bani... 4-5 milioane de euro sper să obţin pe el. Sunt şanse să plece în iarnă, nu ştiu cât de mari, dar vă pot spune că există cluburi care îl vor, care întreabă de el şi care vin să-l vadă. Aproape la fiecare meci au trimis oameni să-l vadă”, a spus Mititelu în urmă cu o lună.

 

Afla mai multe despre: becali 

viewscnt
Articole similare