You are here:

CFR Cluj a anunţat ce antrenor va avea pe bancă la meciul cu Oţelul: "Încărcăm contractul în platformă. Să nu avem aşteptări mari"

CFR Cluj a anunţat ce antrenor va avea pe bancă la meciul cu Oţelul: "Încărcăm contractul în platformă. Să nu avem aşteptări mari"

CFR Cluj

Comentarii

Preşedintele de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a oferit ultimele detalii, cu câteva ore înainte de meciul cu Oţelul, de la Galaţi. În ziua meciului, conducătorii au încărcat documentele lui Andrea Mandorlini (65 de ani), pentru ca italianul să bifeze primul meci oficial pe bancă.

"Sperăm că poate sta pe bancă". CFR Cluj, anunţ în ziua meciului cu Oţelul Galaţi

Oţelul Galaţi - CFR Cluj se joacă duminică, de la 16:15, în etapa a şaptea a Superligii, în platforma Orange, pe Prima Sport 1. 

Este primul meci oficial al ardelenilor fără Dan Petrescu, după 2-7 cu Hacken, din play-off-ul Conference League. 

Conducerea a făcut rost de antrenor în doar câteva ore. Italianul Andrea Mandorlini a revenit la CFR Cluj, iar în aceste ore se fac ultimele ajustări, pentru ca principalul să poată sta pe bancă la Galaţi. 

"Am încărcat rezilierea lui Dan Petrescu şi încărcăm contractul lui Mandorlini. La fotbal se munceşte şi duminica şi sperăm că poate sta pe bancă. Sperăm să putem depăşi etapele din acest moment. Acum trimitem documentele şi sperăm să se încarce în platformă. 

Acum, ce poate schimba Mandorlini în două zile... să nu avem aşteptări mari. A avut un antrenament",  a declarat preşedintele de la CFR Cluj, la Fanatik

Dan Petrescu regretă că n-a demisionat de la CFR Cluj, după ce a câştigat Cupa României

"Dan Petrescu era supărat, îşi reproşa că nu s-a oprit imediat după câştigarea Cupei României, că avea nevoie să se ocupe de el, să-şi rezolve problemele medicale, iar stresul şi oboseala nu l-au ajutat. E

l escaladează anumite momente şi trăieşte stări greu de înţeles, dar aşa trăieşte fotbalul, aşa se exprimă şi nu l-a ajutat această perioadă. Acest rezultat a fost un semn că trebuie să-şi vadă de sănătate, iar cel mai important e să se vindece. 

El zicea că spera să califice echipa în Europa League, să trecem în acea fază şi să se retragă după, că starea de oboseală fizică nu-l ajuta", a mai spus preşedintele de la CFR Cluj, Cristi Balaj. 

Afla mai multe despre: otelul galati cfr clujandrea mandorliniantrenor cfr clujcristi balaj 

viewscnt
Articole similare