Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Concluzia lui Măldărăşanu după UTA Arad - FC Hermannstadt 1-0: ”Au avut multe cornere”

Concluzia lui Măldărăşanu după UTA Arad - FC Hermannstadt 1-0: ”Au avut multe cornere”

Hermannstadt​

Comentarii

Antrenorul formaţiei FC Hermannstadt, Marius Măldărăşanu (48 de ani), a tras concluziile după meciul pierdut pe terenul celor de la UTA Arad.

FC Hermannstadt a pierdut cu UTA Arad, scor 0-1, într-un meci din etapa a şasea a play-out-ului Superligii.

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 52, din penalty.

La o fază în careul sibienilor, balonul l-a atins pe Mino Sota în mână, arbitrul Viorel Flueran nu a dat nimic iniţial, dar, chemat din camera VAR, arbitrul a revăzut imaginile şi a acordat lovitura de pedeapsă.

A executat Roger, care a înscris. În minutul 77, Rareş Pop a fost transportat la spital, cu ambulanţa, după ce se prăbuşise pe teren.

Concluzia lui Măldărăşanu după UTA Arad - FC Hermannstadt 1-0: ”Au avut multe cornere”

La finalul meciului, Marius Măldărăşanu a reacţionat după eşecul suferit de echipa sa. Nu a fost mulţumit de rezultat, dar şi-a felicitat elevii pentru efortul depus.

De asemenea, tehnicianul lui FC Hermannstadt este de părere că lupta pentru salvarea de la retrogradare nu este încheiată din perspectiva sibienilor.

”În prima repriză, situaţiile au fost ale noastre. Sunt supărat însă că am jucat după ce am primit gol. Asta-i viaţa, au fost 7 rezultate pozitive, acum vine acest eşec. 

Am făcut o greşeală, am luat gol, nu ştiu dacă meritam mai mult. Am început rău azi, s-a văzut că ne era teamă, ei au început tare. Trebuia să fim dezvolţi, relaxaţi n-am fost.

Lupta se dă până în ultima etapă. Ne-am dori să câştigăm toate meciurile, dar nu se poate, avem şi momente mai puţin bune. Îi felicit pe băieţi pentru efort, chiar dacă n-am jucat foarte bine. Mergem înainte, mai sunt 3 finale”,  a declarat Măldărăşanu, după meci.

Hermannstadt a suferit prima înfrângere din acest play-out şi, cu 27 de puncte, ocupă poziţia a patra în clasament.

Afla mai multe despre: maldarasanuhermannstadt 

viewscnt
Articole similare