Cornel Dinu a comentat în stilul care-l caracterizează media de vârstă din apărarea Rapidului.
Apărarea Rapidului este formată din jucători cu experienţă şi în acest sezon a fost unul dintre punctele forte ale echipei din Giuleşti.
Rapidiştii au cea mai bună apărare din play-out, alături de Sepsi, fiecare cu câte 4 goluri primite.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cornel Dinu, glume pe seama mediei de vârstă a defensivei Rapidului: ”E cea mai în vârstă din lume”
În vara trecută, Rapid, care doar ce promovase, a mizat pe experienţă atunci când a decis să-şi întărească defensiva. Cristi Săpunaru, Dragoş Grigore şi Junior Morais sunt trei dintre cei mai în vârstă jucători pe care giuleştenii i-au transferat.
Însă vârsta a fost un avantaj pentru Rapid. Echipa din Giuleşti a avut o defensivă solidă pe tot parcursul sezonului şi în play-out are cea mai bună apărare, cu doar 4 goluri primite.
Însă Cornel Dinu este de părere că media ridicată de vârstă din apărarea Rapidului s-ar putea transforma într-o slăbiciune.
Legendarul dinamovist a comentat în glumă că doar un cuplu de fundaşi centrali format din dictatorii Mao Zedong şi Fidel Castro - ambii decedaţi - s-ar apropia de media de vârstă a apărării Rapidului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Linia de fund a celor de la Rapid e cea mai în vârstă din lume. Dacă îi luăm şi pe Mao Zedong, Fidel Castro, doar aşa se pot apropia de media de vârstă a celor de la Rapid”, a comentat Cornel Dinu la Orange Sport.
Cine a fost Mao Zedong. A fost un lider comunist chinez care a decedat pe 9 septembrie 1976, la vârsta de 82 de ani. El a fost cel care a adus comunismul în China, în 1949, când a venit la putere pe fondul unui război civil.
Mao Zedong este considerat de chinezi unul dintre cei mai mari conducători din istoria recentă a Chinei, însă el s-ar face vinovat pentru moartea a peste 50 de milioane de oameni.
Cine a fost Fidel Castro. Pe numele întreg Fidel Alejandro Castro Ruz, el a fost un revoluţionar cubanez care a răsturnat dictatura lui Fulgencio Batista. A fost în fruntea Cubei din 1976 până în februarie 2008. Sub conducerea lui, Cuba a devenit prima ţară comunistă din emisfera vestică.
În februarie 2008, pe fondul unor probleme medicale grave, a renunţat la putere în favoarea fratelui său Raul Castro. A decedat pe 25 noiembrie 2016, la vârsta de 90 de ani.
Ce fundaşi are Rapid:
- Cristi Săpunaru, fundaş central, 38 de ani
- Dragoş Grigore, fundaş central, 35 de ani
- Alexandru Dandea, fundaş central, 34 de ani
- Cristi Ignat, fundaş central, 19 ani
- Junior Morais, fundaş stânga, 35 de ani
- Petre Goge, fundaş stânga, 30 de ani
- Alin Demici, fundaş stânga, 22 de ani
- Claudiu Belu, fundaş dreapta, 28 de ani
- Rares Onea, fundaş dreapta, 23 de ani
- Matias Perez Acuna, fundaş dreapta, 28 de ani
- Robert Stanici, fundaş dreapta, 20 de ani.
- Citește și
- Ar trebui să se despartă Andrei Prepeliţă şi FC Argeş? Analiza lui Basarab Panduru: ”Sunt rezultate urâte” | VIDEO EXCLUSIV
- FOTO | Imagine tulburătoare din Harkov: ”Nu sunteţi oameni”
- Se încheie o eră. FIFA 23, ultimul din serie. EA Sports a pierdut licenţa pentru cel mai popular joc de fotbal. Noua denumire
Afla mai multe despre: cornel dinu