You are here:

Cristi Săpunaru, resemnat după umilinţa din meciul cu Farul: ”Suntem penibili. Ăsta nu este Rapid”. Ce a declarat căpitanul giuleştenilor

Cristi Săpunaru, resemnat după umilinţa din meciul cu Farul: ”Suntem penibili. Ăsta nu este Rapid”. Ce a declarat căpitanul giuleştenilor

Superliga

Comentarii

Cristian Săpunaru, căpitanul Rapidului, a tras concluziile la finalul meciului pierdut de echipa sa la Ovidiu, scor 2-7 contra Farului.

Săpunaru a declarat că, nu a mai trăit în meciurile oficiale din cariera sa o înfrângere la un scor atât de drastic. A fost al doilea cel mai categoric eşec al Rapidui de la revenirea giuleştenilor pe prima scenă a fotbalului românesc.

Cristi Săpunaru, resemnat după umilinţa din meciul cu Farul: ”Suntem penibili. Ăsta nu este Rapid”

”Foarte supăraţi. Nu avem ce să mai spunem. Suntem penibili. ( n.r. este cea mai mare umilinţă din cariera ta?) Am mai avut amicalul ăla ( n.r. Slavia Praga 7-1 Rapid în vara anului 2022). Nici nu ştiu ce să vă răspund sincer. Nu există nicio explicaţie. Singura chestia care cred că ar fi schimbat situaţia a fost la 1-0, când am avut acele trei ocazii. Apoi a căzut cerul pe noi.

Acum o săptămână eram cei mai buni, acum suntem cei mai proşti. Am fost penibili. Sunt singurii care trebuie felicitaţi ( n.r. fanii Rapidului). Noi trebuie să lăsăm capul in pământ şi să încercăm să spălăm ruşinea la meciul cu Sepsi. Pentru oricine este greu de digerat şi pentru tineri şi pentru bătrâni. Am spus că dă Grig şi n-a mai ajuns la ea ( n.r. faza golului patru al Farului)

Se întâmplă. Sper să ne revenim la meciul cu Sepsi. Seara asta vreau să o uit cât mai repede. Este o seară neagră pentru mine şi pentru colegii mei. Ăsta nu e Rapid. Urmează alt meci dar totuşi, câteva zile trebuie să ne gândim ce am facut rău. Este destul de urât ce s-a întâmplat azi. Suntem şi noi oameni”, a declarat Cristi Săpunaru la finalul meciului.

Afla mai multe despre: sapunarurapidfarul 

viewscnt
Articole similare