Simona Halep a câştigat fără drept de apel în faţa ibericei Paula Badosa, scor 6-1, 6-2, şi s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon.
În runda următoare, Simona Halep se va duela americanca Amanda Anisimova, cu care are avantaj în întâlnirile directe, scor 2-1.
”Asta arată încredere”. Cristian Tudor Popescu, despre colaborarea dintre Simona Halep şi Patrick Mouratoglou: ”Asta cu siguranţă se datorează lui” | EXCLUSIV
Cristian Tudor Popescu a tras concluziile după meciul câştigat contra Paulei Badosa şi despre colaborarea campioanei din 2019 cu Patrick Mouratoglou.
Simona Halep l-a numit pe tehnicianul francez ca antrenor la începutul lunii aprilie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”De luni de zile aştept ca împreună cu antrenorul francez să pună la punct acest al doilea joc al ei. În afară de jocul ei, acum în această etapă a vieţii, are nevoie de al doilea joc, să ia iniţiativa, să deschidă ea terenul şi să câştige pe mâna ei. Asta cu siguranţă a fost la acest joc, a fost discutat cu Patrick Mouratoglou.
Lucrurile nu au mers unse de la bun început în această colaborare. Au fost şi momente în care Simona a revenit la jocul clasic, care nu e suficient în clipa de faţă să o mai ducă spre marea performanţă.
Au fost sinusoide cu Mouratoglou, dar acum parametrul cel mai important e încrederea, iar ea acum are mare încredere în ce face şi e un mare merit al antrenorului, că i-a construit starea de încredere, pe care nu a putut să i-o construiască decât Darren Cahill.
Văd după loviturle speciale cu Badosa. A reuşit recuperări la limită, care au dezolat-o pe Badosa şi a reuşit un demi-vole stop de rever şi a murit mingea la un metru dincolo de fileu, cu mult calm şi mână rece.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Asta arată încredere, e cel mai important parametru. Şi deplasarea ei pare la parametri maximi, şi serviciul, elementul principal al jocului de tenis, după părerea mea. Simona serveşte sigur, are siguranţă pe serviciu şi asta e foarte important şi cu siguranţă se datorează lui Mouratoglou”, a fost opinia lui Cristian Tudor Popescu, pentru Orange Sport.
- Citește și
- Simona Halep a defilat la Wimbledon şi n-a băgat de seamă un aspect remarcabil: "Nu m-am gândit la acest lucru". Prima reacţie după calificarea în sferturi
- Becali l-a dat afară, şi-a schimbat meseria şi e cunoscut în online! Cu ce se ocupă fostul fotbalist al FCSB
- Conducerea turneului de la Wimbledon a făcut apel după o amendă de aproape un milion de dolari pentru excluderea jucătorilor ruşi
Afla mai multe despre: simona halep, mouratoglou