You are here:

Cum a comentat unul dintre belgienii din Superligă duelul FCSB - Anderlecht: ”Am jucat contra lor”

Cum a comentat unul dintre belgienii din Superligă duelul FCSB - Anderlecht: ”Am jucat contra lor”

FCSB

Comentarii

Benjamin Van Durmen, unul dintre puţinii belgieni din Superligă, a vorbit despre meciul dintre FCSB şi Anderlecht din această seară.

FCSB şi Anderlecht se întâlnesc, pe Arena Naţională, cu ocazia etapei a doua din Conference League. Meciul va fi de la ora 22:00 şi va fi live text pe orangesport.ro.

Benjamin Van Durmen, unul dintre belgienii echipei FC U Craiova, a prefaţat duelul care va avea loc pe cel mai mare stadion din România.

Cum a comentat unul dintre belgienii din Superligă duelul FCSB - Anderlecht: ”Am jucat contra lor”

În vârstă de 25 de ani, Van Durmen a evoluat de două ori împotriva celor de la FCSB, în sezonul trecut (2-2) şi în cel actual (1-1), iar într-un al treilea meci a fost rezervă neutilizată.

Acesta a precizat că Arena Naţională va fi plină, iar un pronotic este foarte greu de dat, în condiţiile în care ambele combatante au un parcurs sub aşteptări în campionatul intern.

De asemenea, Van Durmen a subliniat că nicio echipă din România nu este la nivelul lui Club Brugge, campioana Belgiei, care are, în Champions League, şase puncte după două etape, într-o grupă alături de Bayer Leverkusen, Atletico Madrid şi Porto.

"Stadionul (n.r. Arena Naţională) este extraordinar, o atmosferă superbă, ar trebui să fie plin. Toată lumea de aici îi spune echipei FCSB, nu Steaua. Ştiu că nu mai este considerată Steaua, iar adevărată Steaua este în liga a doua, dar nu am urmărit tot ce s-a întâmplat.

La fel ca Anderlecht, FCSB este o echipă care are probleme în campionat acum, au doar opt puncte. Am jucat contra lor, apoi i-am văzut contra lui West Ham, unde nu au jucat deloc rău şi chiar ar fi trebuit să plece cu puncte. Sincer, e greu de spus ce se va întâmpla la meciul cu Anderlecht.

Nicio echipă din România nu este de nivelul lui Club Brugge, de exemplu. Asta cu siguranţă! Dar campionatul este unul foarte echilibrat, niciun meci nu este câştigat de dinainte", a declarat Van Durmen,în ţara natală, pentru Walfoot.

Benjamin Van Durmen a sosit la FC U Craiova în vara anului trecut liber de contract, după despărţirea de Mouscron.Alături de Van Durmen, la olteni mai joacă un belgian, William Baeten.

Afla mai multe despre: fcsbvan durmenanderlecht 

viewscnt
Articole similare