You are here:

Dan Petrescu, revoltat de meciul Voluntari - FCSB: "De râsul curcii! Mi se pare incredibil"

Dan Petrescu, revoltat de meciul Voluntari - FCSB: "De râsul curcii! Mi se pare incredibil"

FCSB

Comentarii

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a arătat revoltat de locul de disputare al partidei FC Voluntari - FCSB, din play-off-ul Ligii 1.

Dan Petrescu, despre Voluntari - FCSB: "De râsul curcii! Mi se pare incredibil"

În plină luptă la titlul Ligii 1, FCSB a primit oportunitatea de a juca pe Arena Naţională meciul cu Voluntari, deşi echipa finanţată de Gigi Becali e considerată vizitatoare. 

FC Voluntari a anunţat că partida din cadrul etapei a 9-a a play-off-ului Ligii 1, contra formaţiei FCSB, se va juca sâmbătă, 14 mai, ora 21:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

Partida din penultima etapă a play-off-ului fusese mutată pe Stadionul Rapid-Giuleşti, în condiţiile în care pe arena din Voluntari a început procesul de schimbare al gazonului. 

După ce FC Voluntari a anunţat că partida cu FCSB are loc în Giuleşti, oaspeţii s-au opus. Astfel că s-a ajuns pe Arena Naţională. 

Totuşi, decizia ilfovenilor nu i-a picat bine lui Dan Petrescu, cel care se consideră nedreptăţit.  

„Nu mi se pare normal ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari în play-off şi nimeni să nu zică nimic. Dacă Argeşul spunea: «Nu putem să jucăm acasă că trebuie să facem terenul, dar mergem la Cluj», cred că era un scandal monstru în fiecare zi şi era normal să fie. Dar văd că nimeni nu zice nimic acum! Dacă ăsta e campionat corect...

E incredibil. Eu astăzi ştiam că se joacă Voluntari – FCSB, dar meciul se joacă acasă la FCSB. Deci e FCSB – Voluntari de două ori! De râsul curcii! Mi se pare incredibil. Acum iar o să se comenteze că am zis ce am zis. Băi, băieţi! Am zis adevărul. Spuneţi-mi şi mie cum e posibil ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari. Atât vreau să ştiu.

Să îmi explice cineva din România, Federaţia, Liga. Să vină să îmi spună. Ca să ştim şi noi în viitor, să le spunem: «Hai, jucaţi şi la noi acasă, că avem un teren mai bun, stadion mai bun, e frumos». M-a şocat treaba asta”, a declarat Dan Petrescu.

Afla mai multe despre: voluntari fcsbvoluntari fcsb dan petrescu 

viewscnt
Articole similare