You are here:

Daniel Pancu a auzit numele jucătorului de clasă pe care Rapid vrea să-l transfere şi a dat verdictul. ”Bun! Foarte bun” | EXCLUSIV

Daniel Pancu a auzit numele jucătorului de clasă pe care Rapid vrea să-l transfere şi a dat verdictul. ”Bun! Foarte bun” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Rapid pierde teren în lupta pentru titlu, iar Dan Şucu a început deja să se gândească la metodele prin care poate îmbunătăţi lotul giuleştenilor. Finanţatorul Rapidului a spus fără ocolişuri ce jucători îşi doreşte să transfere pentru a se lupta cu şanse reale la campionat, iar Daniel Pancu şi-a exprimat opinia în legătură cu mutările gândite de Şucu.

Pancu este de acord cu Dan Şucu. ”Băluţă? Foarte bun! S-ar acomoda imediat”

Omul cu banii din Giuleşti a declarat în urmă cu două săptămâni că Tudor Băluţă (Farul) şi Ermal Krasniqi (CFR Cluj) sunt doi dintre jucătorii pe care Rapid va încerca să îi transfere în vara anului următor. Mijlocaşul crescut la Academia Hagi nu a mai prins niciun minut la Farul în ultimele cinci meciuri, iar şansele ca acesta să continue şi din sezonul viitor sunt minime.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Orange Sport, Daniel Pancu a declarat că Băluţă ar reprezenta un transfer excelent pentru echipa sa de suflet, mai ales datorită faptului că s-ar acomoda mult mai repe decât un fotbalist venit dintr-un alt campionat.

”(n.r.- ”Am văzut nume importante vehiculate pe lista Rapidului precum Tudor Băluţă) Bun, foarte bun jucător. Este important în pauza de iarnă să aducă jucători care cunosc campionatul. Hassani a fost gheata de aur a campionatului, dar vine dintr-un alt mediu. Nu poţi să ştii. Poţi avea nevoie şi de un an să te acomodezi undeva. În schimb, Krasniqi şi Băluţă se pot acomoda imediat dat fiind faptul că vin din campionatul intern”, a spus Daniel Pancu, pentru Orange Sport.

Dan Şucu nu s-a ferit: ”Îi vreau pe Băluţă şi Krasniqi”

”Pot să vă confirm în mod oficial că ni-l dorim pe Băluţă de la Farul. Un jucător cu un potenţial uriaş, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Nu mă întrebaţi de sume, nu mă întrebaţi de negocieri, ştiţi că îmi place să vorbesc cât mai puţin. Ne interesează Krasniqi şi Băluţă, nu înseamnă însă automat că aceştia vor veni la Rapid. 

Există un întreg proces de negociere cu cluburile şi jucătorii. Vom vedea dacă aceste transferuri se vor concretiza… Noi ne dorim.

Vrem foarte mult să ajutăm şi echipa naţională, vrem foarte mult jucători care să fie şi eligibili pentru domnul Edi Iordănescu, astfel încât Rapidul să ajute echipa naţională cu fotbalişti importanţi, care să pună umărul pentru o performnaţă la Euro. Tipul acesta de jucători ne interesează, tineri cu potenţial…”, a declarat Dan Şucu în urmă cu două săptămâni, pentru Fanatik.

Afla mai multe despre: tudor băluţărapidsuperligadaniel pancu 

viewscnt
Articole similare