You are here:

Daniel Pancu, discurs schimbat după ce l-a ”uitat” pe Octavian Popescu de la U21: ”Mi-a plăcut răspunsul lui. Am explicat motivul, cu toate că nu trebuia”

Daniel Pancu, discurs schimbat după ce l-a ”uitat” pe Octavian Popescu de la U21: ”Mi-a plăcut răspunsul lui. Am explicat motivul, cu toate că nu trebuia”

FCSB

Comentarii

Daniel Pancu şi-a schimbat discursul în ceea ce-l priveşte pe Octavian Popescu, după ce l-a evitat pentru acţiunea din această lună a reprezentativei U21 a României.

Daniel Pancu şi-a schimbat discursul faţă de Octavian Popescu, jucător pe care l-a lăsat acasă la ultima acţiune a naţionalei de tineret a României.

Tricolorii mici au fost învinşi de Albania, scor 2-3, după ce au condus cu 2-0. A fost prima partidă din preliminariiile EURO 2025.

Chiar dacă selecţionerul nu a contat pe el pentru meciul respectiv, Octavian Popescu a continuat să aibă evoluţii apreciate la FCSB, încununate cu goluri.

Ultima sa reuşită a fost superbă, în duelul câştigat spectaculos de bucureşteni cu Sepsi, scor 5-2.

Daniel Pancu a întors armele în disputa cu Octavian Popescu

Astfel, Daniel Pancu a sesizat şi el forma bună sportivă pe care o traversează fotbalistul FCSB-ului şi a lăsat de înţeles că acesta ar putea fi convocat pentru jocurile cu Armenia (13 octombrie) şi Finlanda (17 octombrie), din calificările pentru European.

"Scandal? Nu ştiu dacă a fost scandal. E şi normal ca fiecare club, conducător sau antrenor să-şi promoveze jucătorii, să-i apere. Aşa am considerat la momentul respectiv. Am şi explicat motivul, cu toate că nu trebuia să dau niciun fel de explicaţie. 

De atunci, mie mi se pare că s-a produs o schimbare la evoluţia jucătorului. Mi-a plăcut răspunsul lui din declaraţie. Înseamnă că jucătorul suferă. Eu l-am văzut schimbat în bine de atunci", a declarat Daniel Pancu, despre jucătorul FCSB-ului.

Faptul că selecţionerul l-a ”uitat” pe Octavian Popescu şi modul în care i s-a adresat acesta fotbalistului a stârnit o replică acidă din partea lui Mihai Stoica.

Popescu a jucat 12 meciuri în toate competiţiile în acest sezon la FCSB. A reuşit trei goluri şi două pase decisive.

Octavian Popescu a marcat pentru FCSB şi în meciul cu Sepsi

"A fost o acţiune frumoasă, sunt bucuros că am reuşit să marchez şi că am luat cele trei puncte. Trebuie să marchez, nu e o secetă, am avut şi la Hermannstadt o ocazie foarte mare, eu muncesc şi sper acum să vină cât mai multe goluri.

Poate să ne oprească multe din lupta pentru titlu, aţi văzut şi meciul trecut, noi ne pregătim bine la antrenamente. A fost un meci frumos pentru spectatori, pentru cei de acasă care se uită la meciuri, e bine că am marcat cinci goluri şi sper să o ţinem tot aşa", afirma Octavian Popescu, după Sepsi - FCSB 2-5.

Afla mai multe despre: daniel pancuoctavian popescufcsbromania u21 

viewscnt
Articole similare