Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

David Miculescu, după reuşita împotriva fostei sale echipe, UTA: ”Aşa e fotbalul! Nu vreau să-mi caut scuze”

David Miculescu, după reuşita împotriva fostei sale echipe, UTA: ”Aşa e fotbalul! Nu vreau să-mi caut scuze”

Fotbal

Comentarii

FCSB a reuşit să o învingă pe UTA Arad, scor 4-0, luni seara, într-o partidă din etapa a 22-a a Superligii.

Golurile ”roş-albaştrilor” au fost marcate de către Darius Olaru (min. 20, 22, 66 pen) şi David Miculescu (min. 82).

David Miculescu a marcat chiar împotriva fostei sale echipe

David Miculescu (22 de ani), după ce că înscrie rar la FCSB, atunci când o face nu se poate bucura aşa cum şi-ar dori

A fost doar a doua reuşită în acest sezon a atacantului adus chiar de la UTA Arad, în vara lui 2022, pentru 1.700.000 de euro.

Fotbalistul născut la Arad a fost mulţumit de faptul că a ”spart gheaţa” după o serie prelungită de ghinioane, însă nu a putut să fie bucuros, deoarece a punctat împotriva echipei sale de suflet.

  • 800.000 de euro este cota de piaţă a lui David Miculescu, conform transfermarkt.de.

S-au încurcat şi restul. Sunt bucuros, mai ales că am intrat cu gol. Asta îmi doresc tot timpul. Vreau tot timpul să dau tot ce am mai bun din mine. Nu ştiu ce au ei, dar noi avem foarte mulţi jucători foarte buni. Chiar dacă nu a fost Coman, nu s-a văzut aşa mult lipsa.

A fost un sentiment plăcut că am înscris, dar nu împotriva unei echipe pe care o voiam. Aşa este fotbalul. Eu nu mă gândesc la suma de transfer care a fost dată pe mine. Nu vreau să am scuze legate de adaptare. Poate nu a fost anul meu. Noi sperăm să păstrăm şi tradiţia, dar şi scorul”, a declarat David Miculescu, la finalul partidei cu UTA.

În urma acestui rezultat, FCSB şi-a crescut avansul la 11 faţă de următoarele clasate, CFR Cluj şi Rapid, iar în următoarea etapă va întâlni pe Universitatea Craiova, în Bănie.

De partea cealaltă, UTA rămâne pe locul 13, cu 24 de puncte, şi rămâne în lupta pentru evitarea locurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în Superligă.

Afla mai multe despre: miculescufcsb - uta 

viewscnt
Articole similare