Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

De ce nu l-a titularizat Fatih Terim pe Moruţan în meciul cu Lokomotiv Moscova. Antrenorul lui Galatasaray, luat la întrebări de jurnalişti

De ce nu l-a titularizat Fatih Terim pe Moruţan în meciul cu Lokomotiv Moscova. Antrenorul lui Galatasaray, luat la întrebări de jurnalişti

UEFA Europa League

Comentarii

Fatih Terim a explicat motivul pentru care nu l-a titularizat pe Olimpiu Moruţan în meciul cu Lokomotiv Moscova, în deplasare, în grupele Europa League.

Pe fondul unor evoluţii oscilante, Olimpiu Moruţan a început pe bancă meciul cu Lokomotiv Moscova, câştigat de turci cu 1-0. Fostul mijlocaş al FCSB-ului a fost introdus în repriza secundă şi a reuşit assist-ul la golul victoriei.

La final, Fatih Terim a fost întrebat despre motivele pentru care nu l-a titularizat pe Olimpiu Moruţan, mai ales că mijlocaşul român a arătat multă poftă de joc după ce a fost introdus pe teren.

De ce Fatih Terim nu l-a titularizat pe Olimpiu Moruţan

Galatasaray are un parcurs foarte bun în grupele Europa League. Echipa la care joacă Alex Cicâldău şi Olimpiu Moruţan este pe primul loc în grupă, cu 7 puncte în 3 etape, în contextul în care are adversari precum Lazio, Marseille şi Lokomotiv Moscova.

Galatasaray s-a descurcat însă excelent până acum şi ultima victorie, 0-1 la Lokomotiv Moscova, a transformat-o în favorită la calificarea în primăvara competiţiei.

La victoria lui Galatasaray a pus din plin umărul şi Olimpiu Moruţan. Mijlocaşul de 22 de ani n-a fost titular, dar a intrat în minutul 76 şi jocul a devenit mult mai dinamic.

La golul înscris de Kerem Akturkoglu (81) - jucător introdus de asemenea în partea a doua - Olimpiu Moruţan a avut o sclipire de geniu. Internaţionalul român a reuşit o pasă senzaţională, de la mijlocul terenului, care l-a lăsat pe Kerem singur cu portarul.

La conferinţa de presă, Fatih Terim a fost întrebat de ce nu l-a titularizat pe Olimpiu Moruţan, având în vedere forma arătată de mijlocaşul român la meciul cu Lokomotiv.

Legendarul antrenor turc susţine că atât Moruţan, cât şi Kerem Akturkoglu au făcut parte dintr-un plan pe care l-a stabilit înaintea meciului:

”De îndată ce am văzut că sunt obosiţi am zis că aveam nevoie de jucători care să fie mai proaspeţi şi să intre în interior. Unul dintre ei este Moruţan, celălalt este Kerem. Kerem ese un jucător care poate pătrunde. Moruţan este, de asemenea, un nume care îşi poate depăşi adversarii şi poate arunca aceste mingi”, a declarat Fatih Terim.

Terim crede că generaţia lui Cicâldău şi Moruţan o poate egala pe cea a lui Hagi şi Popescu

Victoria cu Lokomotiv Moscova a reprezentat un moment de respiro pentru Fatih Terim. Antrenorul lui Galatasaray a fost până acum aspru criticat pentru transferurile pe care le-a făcut în vară şi i s-a reproşat inclusiv aducerea lui Olimpiu Moruţan.

Fatih Terim a profitat de succesul cu Lokomotiv Moscova şi le-a explicat jurnaliştilor că are foarte mare încredere în acutala generaţie, din care fac parte mulţi jucători tineri.

Antrenorul în vârstă de 68 de ani este convins că această generaţie o poate egala pe cea din 2000, care, condusă de Gică Hagi, a adus cele mai mari rezultate din istoria clubului.

”Am transferat dinamic, avem un grup tânăr. Echipa din 2000 s-a format după 4 ani. A fost o echipă care a jucat grozav. Pasele au devenit memorabile. Această echipă (n.r. actualul lot de jucător) aşa va deveni în timp. Am făcut lucruri grozave aducând 1-2 jucători în echipă, în fiecare an, fără a face nicio concesie”, a mai spus Terim.

Afla mai multe despre: fatih terim 

viewscnt
Articole similare