Luni, UTA Arad a confirmat oficial despărţirea de Ioan Hora, unul dintre cei mai experimentaţi fotbalişti din lotul arădenilor.
După începutul senzaţional de sezon reuşit de UTA, care i-a propulsat pe arădeni în lupta pentru play-off, echipa pregătită de Laszlo Balint nu şi-a putut menţine forma şi a pierdut semnificativ teren în cursa pentru un loc printre primele şase.
UTA a reuşit să îşi impună stilul de joc şi să domine mai toate partidele disputate în actuala stagiune, dar s-a remarcat negativ, aproape meci de meci, prin ratările imense ale jucătorilor de atac.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În nenumărate rânduri, UTA a pierdut puncte pe care merita să le câştige, iar fotbaliştii arădeni s-au întrecut în ratări, astfel că Laszlo Balint a decis să ia măsuri cât mai drastice.
Unul dintre atacanţii din lot, Ioan Hora a fost lăsat liber de contract, a anunţat clubul arădean pe site-ul oficial.
Decizie neinspirată luată de UTA Arad?
”Conducerea clubului şi Ioan Hora au ajuns, astăzi, la un acord amiabil de încetare a colaborării. Îi mulţumim atacantului pentru tot ce a făcut pentru UTA în această perioadă şi îi urăm mult succes în viitor!”, se arată în mesajul postat de UTA.
Ioan Hora a apărut în 18 partide pentru UTA în actuala stagiune, în majoritatea începând pe bancă, şi a reuşit să însumeze patru goluri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Plecarea sa vine la doar câteva zile după ce clubul arădean şi-a luat la revedere de la un alt fotbalist experimentat, Liviu Antal.
”Conducerea clubului UTA şi fotbalistul Liviu Antal au ajuns, astăzi, la o înţelegere amiabilă de încetare a colaborării.
Îi mulţumim lui Liviu pentru tot ce a făcut în perioada în care a îmbrăcat tricoul echipei noastre şi îi urăm mult succes în etapele viitoare ale carierei sale!”, transmisese UTA în urmă cu câteva zile.
Liviu Antal jucase în chiar mai mult partide decât Ioan Hora, 21, în care a contribuit două goluri şi un assist, dar şi el îşi făcuse majoritatea apariţiilor tot din postura de rezervă.
- Citește și
- Un fost star de la FCSB pe care Becali a luat milioane de euro, bănuit că îşi minte clubul pentru a rămâne liber de contract: ”Cum vine asta?”
- Un fotbalist de la Rapid, comparat cu ”Vlădoiu, Dică sau Dani Coman”: ”Tinerii o să fie marcaţi pe viaţă de el”
- Plecare surprinzătoare de la Dinamo! Farul transferă unul dintre jucătorii de care ”câinii” nu voiau să ”scape”: ”Hagi îl dorea de mult timp”
Afla mai multe despre: ioan hora