You are here:

Din România, direct în Arabia Saudită. Jucătorul care a părăsit Superliga şi semnează în străinătate

Din România, direct în Arabia Saudită. Jucătorul care a părăsit Superliga şi semnează în străinătate

Rapid

Comentarii

Alex Albu (30 de ani), deja fostul jucător al celor de la Rapid, va părăsi Europa şi va semna cu o echipă de club din zona Golfului.

Cu ce club va semna Alex Albu

Rapid s-a despărţit în această perioadă de Alex Albu, unul dintre cei mai longevivi şi importanţi jucători ai echipei în ultimii ani.

Sezonul acestuia a fost unul complicat la formaţia giuleşteană, care nu i-a mai prelungit contractul. Punctul culminant a fost momentul când a ieşit în club cu Alex Borza, după eşecul Rapidului cu Poli Iaşi.

Rămas fără echipă, Alex Albu a subliniat recent că vrea să încerce o experienţă în străinătate. Astfel, mijlocaşul în vârstă de 30 de ani ar urma să semnze cu Al Hazem, potrivit iamsport.

Al Hazem este echipa care a terminat pe ultimul loc în Arabia Saudită la finalul sezonului trecut şi, prin urmare, a retrogradat în al doilea eşalon din fotbalul saudit.

Alex Albu este cotat la 850.000 de euro, conform Transfermarkt.com, şi a evoluat în ultimii trei ani la Rapid.

Alex Albu, despre sezonul complicat pe care l-a avut la Rapid

"Da, este normal, dar a înţeles de ce am făcut acel lucru, pentru că am avut o perioadă un pic mai grea. Nu i-a plăcut că apoi a apărut în presă că am fost la spital, nu voia să se afle, nici eu nu am spus la nimeni în echipă şi de asta chiar îmi pare rău, pentru că eu cred că dacă spuneam înainte poate eram altfel înţeles.

Eu am făcut acea greşeală pentru care pot spune că am plătit. Mi-am asumat acest lucru, am greşit, am plătit pentru ceea ce am făcut. Apoi, mai departe, nu ştiu ce s-a întâmplat. Îi respect foarte mult pe cei de la Rapid chiar nu am ce să le reproşez. 

Le mulţumesc pentru tot, au fost trei ani minunaţi, trei ani în care m-am simţit foarte bine. Atunci când semnezi cu Rapid, semnezi cu o forţă şi te simţi fotbalist în adevăratul sens, pentru că atunci când intri pe teren cu fanii în tribună nu mai contează nimic", a declarat Albu pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: alex alburapidsuperliga 

viewscnt
Articole similare