Laszlo Dioszegi a reuşit să identifice cei doi candidaţi ideali pentru banca lui Sepsi: Costel Gâlcă şi Laszlo Boloni. Dacă negocierile cu unul dintre aceştia au picat, discuţiile cu celălalt se vor încheia în această searaă, răspunsul final fiind neclar încă.
De când Leo Grozavu a fost demis de Sepsi, s-au vehiculat mai multe nume ca fiind posibili înlocuitori ai acestuia pe banca tehnică a lui Sepsi. Laszlo Boloni, Costel Gâlcă, Nicolae Dică şi chiar Adi Mutu erau printre candidaţii consideraţi de Laszlo Dioszegi, însă negocierile au rămas deschise cu un singur antrenor.
După ce şefii de la Sf. Gheorghe se deciseseră că îl vor aduce pe bancă pe unul dintre Boloni şi Gâlcă, negocierile au picat cu fostul antrenor al lui Velje, din pricina unei neînţelegeri asupra salariului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cine e favorit să o preia pe Sepsi şi de ce au eşuat negocierile cu celălalt candidat
”Din tot ce a apărut până acum vă pot confirma că este adevărat că varianta Costel Gâlcă este picată definitiv., Dar vreau să ştiţi că totul a picat definitiv pentru că nu m-am înţeles cu Costel Gâlcă la bani. Acesta este singurul motiv”, a declarat Laszlo Dioszegi, conform prosport.ro.
Astfel, Boloni era singura variantă rămasă, oricum fiind candidatul preferat al patronului lui Sepsi. Însă, experimentatul antrenor român l-a informat pe şeful formaţiei covăsnene că îi va da un răspuns miercuri seara, moment până în care Dioszegi nu va mai negocia cu nimeni.
„Vreau să ne înţelegem încă de la început pentru că văd că apar tot felul de informaţii cu privire la stadiul negocierilor cu antrenorii cu care eu am vorbit, dar şi unele motive cu privire la refuzul acestora. În primul rând, varianta cu Loţi Boloni nu este deloc picată.
Eu accept ideea că poate Loţi nu o să vrea să vină la noi, dar momentan el nu ne-a dat răspunsul final. Este un om de cuvânt şi sunt convins că până diseară la ora 20:00 vom primi răspunsul final. Aşa m-am înţeles cu domnia sa. Nu vom mai discuta cu nimeni până nu primesc răspunsul de la Loţi Boloni”, a adăugat Dioszegi, pentru sursa citată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Noul transfer al lui Dinamo, o ţeapă!? A mai fost în probe în România, dar ”a dispărut” fără să dea vreun semn
- Fostul acţionar de la Dinamo care ”sugera” jucători pentru primul 11! Un fost antrenor din Ştefan cel Mare divulgă tot
- Atacantul dorit de Dinamo a ajuns la Bucureşti! Cine este vârful cerut insistent de Mircea Rednic
Afla mai multe despre: sepsi, costel gâlcă, laszlo boloni, laszlo dioszegi